Veste proastă pentru constănțenii care așteaptă asfaltarea străzilor. ”Asta este România”, spune primarul Decebal Făgădău

Veste proastă pentru constănțenii care locuiesc pe străzi neasfaltate. Deși Primăria Constanța a promis că va realiza lucrări de asfaltare în acest an, pe unele dintre acestea, lucruri se mișcă greu spre foarte greu. L-am întrebat pe primarul Decebal Făgădău în ce stadiu sunt pregătirile. Ne-a răspuns că este nevoie de mai multe etape de pregătire a asfaltării. Sunt așa […]

Read more

Delfinariul vă așteaptă cu trei reprezentanții, de 1 și 2 mai

Noul program de reprezentații al Delfinariului din Constanța pentru luna mai 2017 în zilele de sâmbătă și duminică este următorul: Sâmbătă – duminică orele 11.00, 14.00 si 17.00 Acest program se aplică și pentru zilele de 1 și 2 mai 2017. Pentru sâmbătă 29.04.2017 și duminică 30.04.2017, reprezentațiile vor avea loc la orele 11.00 14.00 si 17.00.

Read more

Polițiștii au făcut două baraje și au tras focuri de armă pentru a opri șoferul unui BMW

În această dimineață, în municipiul Mangalia, șoferului BMW seria 3 i  s-a făcut semn să oprească de către un echipaj al Poliției Municipiului Mangalia. Acesta nu a oprit la semnal și a continuat deplasarea în viteză. Polițiștii au organizat un baraj la intrarea în Eforie Nord, format din doua autospeciale și o motocicleta. Barajul a fost forțat de auto în […]

Read more

Avarie RAJA. Trafic îngreunat pe strada I.Gh.Duca din municipiul Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite in cursul zilei de astazi, 30 aprilie 2017, la conducta de alimentare cu apa, de pe strada IG Duca, din municipiul Constanta, in intervalul orar 9,00-13,00, se blocheaza traficul rutier pe strada IG Duca, pe tronsonul cuprins intre strazile Calugareni si Tepes Voda. Pentru efectuarea lucrarilor de reparatii, zona a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, […]

Read more

Avarie RAJA pe strada Griviței din municipiul Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 29 aprilie 2017, la conducta de alimentare cu apa cu diametrul de 400 mm de pe strada Grivitei, din municipiul Constanta, SC RAJA SA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa potabila, in intervalul orar 12,00 – 15,00. Sunt afectati consumatorii din perimetrul delimitat de strazile Ion Lahovari – Stefan cel Mare – […]

Read more

Programul Delfinariului de 1 mai

Noul program de reprezentații al Delfinariului din Constanța pentru luna mai 2017 în zilele de sâmbătă și duminică este următorul: Sâmbătă – duminică orele 11.00, 14.00 si 17.00 Acest program se aplică și pentru zilele de 1 și 2 mai 2017. Pentru sâmbătă 29.04.2017 și duminică 30.04.2017, reprezentațiile vor avea loc la orele 11.00 14.00 si 17.00.

Read more

Patru cazuri de delfini eșuați, înregistrate în acest an

Expedițiile terestre organizate de echipa Mare Nostrum, alături de voluntarii din cadrul rețelei Observatori Pentru Salvarea Delfinilor continuă atât în Nordul litoralului, cât și în Sud. Scopul: monitorizarea coastei în vederea identificării cazurilor de delfini eșuați. Patru astfel de cazuri au fost înregistrate de la începutul anului și până acum. Mai exact, trei marsuini (Phocoena phocoena relicta) și un afalin (Tursiops […]

Read more

FOTO. Constanța, orașul cu spații verzi acoperite de gunoaie

Suntem la finalul campaniei ”Curățăm Constanța Noastră”. Am relatat pe tot parcursul lunii ce s-a întâmplat și am prezentat imagini cu munții de gunoaie găsiți și strânși. Ce s-a întâmplat ieri și azi pare că întrece orice măsură. Există zone în municipiul Constanța unde spațiul verde practic nu se mai vede, este acoperit de gunoaie. Compania Polaris M Holding a […]

Read more

Fanfara „Muzica Apelor” vă invită la concert

În această minivacanţă de 1 Mai, toți constănțenii, dar şi turiştii prezenţi pe litoral sunt invitați să participe la concertele pe care fanfara „Muzica Apelor” le va susține în mai multe locații din municipiul Constanța şi staţiunea Mamaia, în zilele de sâmbătă, duminică şi luni. Sâmbătă, 29 aprilie 2017, cei 28 de instrumentiști vor putea fi ascultați începând cu ora […]

Read more
1 2 3 14