65 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Cum a ocupat Viena, pentru a preveni izbucnirea unei revoluții bolșevice

În 5 februarie 1953, în temniţa de la Sighetu Marmaţiei, se stingea din viaţă unul dintre cei mai importanţi oameni de stat din istoria României. Iuliu Maniu plătea, astfel, cu viaţa, curajul de a se fi opus celor mai crâncene dictaturi ale secolului XX: nazismul şi comunismul. Documentele istorice arată că Iuliu Maniu şi-a asumat conştient destinul de martir. El a pierit flămând şi bolnav, într-o celulă insalubră îngheţată, care poate fi văzută de cei care ajung la Memorialul de la Sighet. Trupul lui Iuliu Maniu a fost îngropat pe malul Tisei, în Cimitirul Săracilor, alături de cele ale tovarăşilor săi de suferinţă. Criminalii comunişti nu i-au iertat niciodată curajul cu Iuliu Maniu s-a opus ciumei roşii venite din Rusia Sovietică.

După Cel de-al Doilea Război Mondial, elita românească s-a opus marxismului, iar sovieticii i-au făcut să plătească scump pe liderii românilor. Liderul PNŢ, Iuliu Maniu, alături de alţi politicieni ţărănişti şi liberali, au pierit în temniţe. La fel s-a întâmplat şi cu vechiul său prieten, cardinalul Iuliu Hossu, împreună cu care Iuliu Maniu făcuse Unirea din 1918. Regele Mihai I a fost alungat din ţară, într-un exil care a durat cinci decenii.

Cazul lui Iuliu Maniu este aparte. Comuniştii îl urau nu doar pentru că se opunea instaurării dictaturii comuniste în România, ci şi pentru că zdrobise în faşă o revoluţie bolşevică la Viena. Povestea ocupării vechii capitale imperiale a fost documentată fotografic de Emanoil S. Mîrza, cel care avea să devină apoi fotograful Marii Uniri. De asemenea, în anul 2009, am publicat această poveste a românilor care au ocupat Viena în România liberă. Iată articolul, cu unele mici modificări:

Viitorul lider al PNŢ, Iuliu Maniu, a fost recrutat în armata austro-ungară în luna mai 1915. Şi asta deşi el îndeplinea funcţia de avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Cluj, un post care l-ar fi scutit de serviciul militar. Lăsarea sa la vatră era condiţionată, însă, de depunerea unui jurământ către „patria maghiară”, dar Iuliu Maniu a refuzat categoric să facă acest compromos. Liderul românilor ardeleni a fost trimis la şcoala de ofiţeri a Regimentului 36 Imperial şi Regal din Budapesta. După ce a obţinut gradul de sublocotenent, el a fost trimis într-un scurt stagiu pe frontul rusesc, în Galiţia. Apoi, el a fost trimis pe frontul italian. Astfel că, la 9 iunie 1916, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă unui alt lider al Partidului Naţional Român, Valeriu Branişte, Iuliu Maniu devenise ofiţer în cadrul Regimentului 26 al Armatei Austro-Ungare. În luna noiembrie 1917, unitatea lui Iuliu Maniu ajunsese până la Piave. În acele momente, aveau loc „lupte mari, cari după toate semnele se vor mai înteţi. Suntem cu toţii în mâna lui Dumnezeu. În el mi-i toată nădejdea”, după cum afirma Iuliu Maniu în scrisoarea către Valeriu Branişte. În ciuda faptului că deţinea cel mai mic rang ofiţeresc din armata austro-ungară, în cursul războiului, Iuliu Maniu era liderul politic al românilor ardeleni înrolaţi în regimentele Dublei Monarhii, iar vocea sa era ascultată până şi de generali.

Un text de Claudiu Pădurean.

Continuarea o puteți citi în Clujtoday.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *