Asociația Elevilor, după incidentul de la Școala 28, are o solicitare urgentă către primarul Decebal Făgădău

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă în termeni duri incidentul petrecut ieri la Școala gimnazială nr. 28 din municipiul Constanța. În seara zilei de 30 ianuarie, un elev al Școlii gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța a fost agresat în incinta unității de învățamânt, fiind lovit cu brutalitate de trei persoane de sex feminim, părinți ai altor elevi ai școlii, chiar pe holul acesteia.

„Acest incident este deosebit de grav și ne ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea unităților de învățământ de a asigura securitatea fizică a elevilor. Conducerea unității de învățământ se face direct răspunzătoare de cele întâmplate, iar în acest sens solicităm Inspectoratului Școlar Județean și Ministerului Educației Naționale să demareze de urgență o anchetă, a cărei concluzii să fie făcute publice în cel mai scurt timp, precum și să desfacă contractul de muncă al persoanelor care se fac vinovate de producerea acestui incident. Totodată, considerăm imperios ca organele de cercetare penală să deschidă un dosar cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violență și să dispună măsurile care se impun, având în vedere circumstanțele agravante.”, spun reprezentanții AEC.

Este extrem de grav faptul că niște persoane din exterior au putut intra libere în școală, lovind cu brutalitate un elev pe hol, în văzul altor copii. Acest incident nu are nicio legătură cu modul în care ar trebui să arate o unitate de învățământ în anul 2018, reprezentând rezultatul refuzului constant al Primăriei Municipiului Constanța de a asigura paza unităților de învățământ. Solicit primarului Decebal Făgădău ca în proxima ședință de Consiliu Local să pună ordinea de zi un proiect de hotărâre în acest sens, pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc, iar elevii constănțeni să nu mai fie nevoiți să vină la cursuri într-un mediu lipsit de siguranță, care le pune în pericol integritatea fizică.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *