Avem nevoie și de cultură. Festivalul „Tanța și Costel” a făcut săli pline

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Festivalul Național de Teatru „Tanța și Costel” a ajuns la final. Trei seri în care piesele de teatru s-au jucat cu sala plină, trei seri încărcate cu emoție, cu zâmbete și râsete, un festival prin care Medgidia a dovedit încă o dată că spiritul culturii este viu printre cetățenii săi.

Cea de-a patra ediție a festivalului a adus alături trupe de teatru din toată țara, actori și regizori care au jucat în fața publicului piese cunoscute sau mai puțin cunoscute și chiar o premieră – „Oameni moderni” de Aura Buzdugan, interpretată de trupa ProActoria a Teatrului Popular Mediaș și regizată de Marinela Brânză. La succesul acestei ediții a participat negreșit și publicul, care a fost numeros în fiecare seară, sala Cercului Militar dovedindu-se prea mică pentru toți cei care au dorit să vizioneze piesele de teatru.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ultima piesă jucată în cadrul festivalului a fost „Regele Lear în noaptea revelionului” regizată de Ion Crișu și interpretată de trupa „Thetis” a Casei de Cultură Ioan N. Roman. O comedie prin care regizorul a adus un omagiu simbolului ediției de anul acesta – actorul. La finalul celor trei seri de regal actoricesc a avut loc festivitatea de premiere, în care toți participanții la festival și toți cei implicați în organizare au fost felicitați de comitetul de organizare – comandantul Garnizoanei Medgidia, col. dr. Gheorghe Rotariu și primarul Marian Iordache. Trenul „Tanța și Costel”, metafora pe care a folosit-o regizorul Ion Crișu pentru a vorbi despre acest festival deosebit, a plecat din gara Medgidia, așteptând cu nerăbdare următoarea gară.

 „Vă mulțumim tuturor că ați fost alături de noi și în acest an, o ediție extraordinară, plină de emoție! Ne bucurăm enorm că publicul a fost prezent în număr atât de mare și sperăm ca la ediția următoare să ne ridicăm la același nivel și chiar mai sus”, a declarat primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *