Bătrână umilită de Primăria Constanța. Riscă să fie executată silit pentru că a mâncat la cantina săracilor

batrana executare silita
Dispoziția de primar prin care bătrâna este obligată să restituie 1.440 de lei
Zeci de bătrâni din Constanța sunt puși în situații umilitoare. Au mâncat anii trecuți la cantina săracilor, iar acum sunt nevoiți să plătească acele mese, deoarece s-a considerat că aveau pensii prea mari pentru a beneficia de acest ajutor.

Maria Blebea, în vârstă de 86 de ani, a primit acasă o scrisoare semnată de însuși primarul Decebal Făgădău, în data de 6 septembrie 2017. Prin aceasta, doamna este înștiințată că primarul îi cere înapoi 1.440 de lei, sumă constată drept prejudiciu ca urmare a verificărilor efectuate în dosarul de acordare a mesei la Cantina de ajutor social Palazu Mare, în cursul anului 2013. Banii îi sunt ceruți înapoi ca urmare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi Constanța, printr-o decizie din iulie 2015, după misiunea de audit financiar efectuată la Primăria municipiului Constanța,

Bătrâna avea atunci o pensie de 400 de lei lunar. Acum are 520 de lei, ne-a spus unul dintre membrii de familie ai acesteia. Pur și simplu, femeia nu are bani să plătească cei 1.440 de lei. Rudele acesteia vor să ajungă la primarul Decebal Făgădău în audiență, să-i explice situația.

Citește și: Cum poți să te înscrii într-o audiență la primarul Decebal Făgădău. Regulile sunt aceleași de pe vremea lui Radu Mazăre

Știți ce face Primăria Constanța pentru ca umilința să fie și mai mare? O pune pe bătrână pe drumuri. Iată ce îi scrie primarul:

Beneficiara va restitui suma de 1.440 de lei, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării prezentei dispoziții, prin depunere de numerar la sediul instituției noastre, situat în municipiul Constanța, bld. Tomis, nr. 51.”

Nici măcar nu i se spune unde în primărie trebuie să ajungă pentru a plăti.

În scrisoarea primarului i se spune și ce se întâmplă dacă nu plătește. E simplu: doamna Maria Blebea va fi executată silit de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.

Dacă nu este mulțumită cu decizia, doamna o poate ataca instanță, la Tribunalul Constanța. Este greu de crezut că ea și cei aflați în situația sa vor avea banii și forța necesară pentru a trece printr-un proces cu primăria.

În 2013, fostul primar Radu Mazăre a dat o hotărâre de consiliu prin care toți bătrânii cu pensii de până la 500 de lei să primească cele două mese fără nicio cotizație.

„În 2015 când a venit Curtea de Conturi și a făcut verificări a concluziat că anumite persoane ar fi trebuit să plătească contribuția. Mai exact cei care depășeau suma de 126 de lei trebuiau să plătească 30% din valoarea totală, ceea ce nu s-a întâmplat și acum a trebuit să recuperam banii de la acele persoane”, a afirmat Iulia Zaharinciuc, directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa .

Vârstnicii pot contesta decizia Curții de Conturi la Tribunal în termen de 30 de zile. În 2013, 450 de persoane beneficiau de masă, iar acum, după aproape 4 ani, au mai rămas doar 150. În aceeași situație sunt și cei care merg la cantina socială din Piața Griviței.

Cert este că bătrânii nu au greșit, ci au mâncat aici din nevoie și de bună credință. Adevărații vinovați trebuie să plătească.

Mai jos puteți urmări o știre realizată de Dobrogea TV, prima instituție media care a relatat acest subiect.

LEGEA nr.208 din 15 decembrie 1997 privind cantinele de ajutor social prevede la art.2 cine sunt beneficarii acestei legi. Astfel, pot beneficia de serviciile cantinelor de ajutor social următoarele categorii de persoane:

copiii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare băneşti acordate în condiţiile legii şi al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; pensionarii; persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susţinători legali, sunt lipsite de venituri; invalizii şi bolnavii cronici; orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Bătrână umilită de Primăria Constanța. Riscă să fie executată silit pentru că a mâncat la cantina săracilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dobrogea culturală. Cum se poate revitaliza patrimoniul zonei

vin sept. 22 , 2017
Zona Dobrogei şi a Cadrilaterului păstrează un patrimoniu material şi natural deosebit de important pentru istoria și memoria culturală a României, dar care este prea puțin pus în valoare pentru a fi cunoscut și apreciat de către publicul larg. Indiferența față de acest peisaj cultural complex va conduce la degradarea […]
Dobrogea Culturala

V-ar putea interesa și: