Bogdan Huțucă, noul președinte al Organizației Județene PNL Constanța. Cine mai face parte din conducere

Bogdan Huțucă, noul președinte al PNL Constanța

Comitetul de Coordonare Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, întrunit în ședință ordinară joi, 27 aprilie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, l-a ales în funcția de președinte al PNL Constanța pe deputatul Bogdan Huțucă. Noul lider al liberalilor constănțeni a fost desemnat după ce Gheorghe Dragomir, cel care a fost președinte începând cu anul 2005, și-a depus mandatul și a anunțat că nu va mai candida pentru nicio funcție în viitorul BPJ al PNL Constanța.

În urma centralizării celor 629 voturi valabil exprimate, noul președinte al Filialei PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a primit 580 de voturi, în timp ce contracandidata sa, consilierul local Mihaela Andrei, a primit 41 de voturi. Din totalul voturilor valabil exprimate, opt voturi au fost anulate.

Funcția de prim-vicepreședinte Domeniul Strategii Politice și Comunicare a revenit lui Septimiu Bourceanu care a primit 507 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cătălin Anghel, a primit 60 de voturi. Prim-vicepreședinte Domeniul Politici Publice a fost ales Vasile Delicoti, care a primit 595 voturi.

Cei opt vicepreședinți ai BPJ al PNL Constanța sunt:

  1. Vicepreședinte Departamentul pentru Strategii și Relații Politice – George Scupra (545 voturi);
  2. Vicepreședinte Departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de Cuvânt – George Muhscină (478 voturi);
  3. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici Economice, Mediul de Afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene – Marian Crușoveanu (442 voturi);
  4. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicatele, Patronate, Organizații neguvernamentale și Grupuri de cetățeni – Robert Nicolae Șerban (590 voturi);
  5. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța cetățeanului – Liviu Negoiță (476 voturi);
  6. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală – George Niculescu (451 voturi);
  7. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport – Cristian Radu (452 voturi);
  8. Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Sănătate – Iulian Soceanu (590 voturi).

Cei 15 membri ai Biroului Politic Județean al PNL Constanța sunt: Ancuța Belu, Stelian Bucovală, Paraschiva Demirel Bobe, Marian Gălbinașu, Marian Iordache, Mugur Mitrana, Sorin Mocianu, Gheorghe Moldovan, George Nicola, Constantin Purcărea, Radu Matei, Valentin Stanciu, Dorina Șerbănescu, Petre Urziceanu și Cristian Zahariuc.

De asemenea, trezorier a fost ales Marius Pricopie (515 voturi), în timp ce președinte al Comisiei Județene de Onoare și Arbitraj a fost ales Toni Bobe (515 voturi) și președinte al Comisiei Județene de Cenzori – Dumitru Mergiani (513 voturi).

La Comitetul de Coordonare Județean al Filialei PNL Constanța au participat, pe lângă delegați din toate organizațiile locale liberale din județ, prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu și secretarul general al PNL, Cristian Bușoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *