Câinii fără stăpân, o problemă la care Constanța nu are rezolvare

caini fara stapan Constanta

O haită de câini fără stăpân aleargă pe o stradă din orașul Constanța (foto: Constanța 100%, 28 noiembrie 2017)

O haită de câini fără stăpân aleargă nestingherită pe o stradă din orașul Constanța. Sunt cel mai probabil înfometați. Mă bucur că sunt în mașină, nu pe jos.

Constanța este unul dintre orașele care nu a reușit să rezolve problema câinilor fără stăpân aflați în libertate pe străzi. Radu Mazăre spunea, acum câțiva ani, că erau cam 20.000, jumătate în oraș, jumătate în port și în zona industrială.

De atunci până acum lucrurile nu s-au îmbunătățit deloc. Imaginile pe care le puteți vedea mai jos sunt filmate pe 28 noiembrie. Nu contează strada, le puteți vedea și voi la tot pasul.

Plec de la premiza următoare: câinii nu trebuie să alerge liberi pe străzi, din mai multe motive, de bun simț. Primul este că, în lipsa hranei adecvate, devin periculoși. Spitalele sunt pline de constănțeni mușcați din senin de câini. Știu zeci de exemple de acest fel. Cine spune că un câine atacă numai dacă este atacat spune prostii. Al doilea motiv este că nimeni nu strânge excrementele acestor câini. Căcatul lor poate fi întâlnit peste tot, a ajuns o marcă a orașului. Al treilea este că acestor animale nu li se fac vaccinuri, nu li se monitorizează starea de sănătate. Al patrulea motiv: strada și mașinile sunt periculoase pentru ei. Am văzut câini (și multe pisici) uciși de mașini, fără ca șoferul să aibă vreo vină. Pur și simplu sar în fața automobilului.

Nu vreau să dau soluții aici, avem un viceprimar care ar trebui să se ocupe de acest lucru, este plătit din banii noștri pentru asta, dar și un întreg aparat de specialitate în primărie. Nu știu dacă eutanasia este una dintre ele, deși se practică în alte țări. Știu însă că numai sterilizarea nu va rezolva toate problemele enumerate mai sus. OK, nu-i omorâți, dar luați-i de pe străzi.

Dacă primarul Decebal Făgădău vrea să transforme Constanța în „smart city”, așa cum spune, trebuie să înceapă cu lucrurile care să transforme mai întâi Constanța în „city”. Câinii fără stăpân nu au ce să caute pe străzi într-un oraș civilizat.

Și încă ceva: un adevărat iubitor de animale nu ar vrea ca acești câini să umble dezlegați pe străzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *