Caravana Jandarmeriei a ajuns în Constanța

Caravana Jandarmeriei recrutari candidati

Astăzi, 13 noiembrie a.c., jandarmii constănţeni au însoţit caravana inscripţionată cu mesajul campaniei „Vino în echipa noastră!”, privind promovarea ofertei educaţionale, precum şi recrutarea candidaţilor pentru cele doua şcoli postliceale din subordinea Jandarmeriei Române.

Caravana a fost prezentă astăzi în Constanţa, Mangalia, Eforie, 23 August, Tuzla.

Cu această ocazie jandarmii constănţeni au împărţit pliante şi au prezentat celor interesaţi condiţiile de participare la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri jandarmi, sesiunea ianuarie 2018.

Amintim că Jandarmeria Română pune la dispoziţia candidaţilor 700 de locuri, 350 de locuri în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi 350 de locuri în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, judeţul Suceava.

Cererile de înscriere pentru admiterea la instituţiile militare de învăţământ postliceal ale Jandarmeriei Române, se depun la unităţile teritoriale de jandarmi de pe raza judeţului de domiciliu sau reşedinţă ale candidaţilor. Data limită de depunere a cererilor este 05 decembrie 2017.

De la începutul campaniei de recrutare şi până în prezent la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost recrutaţi aproximativ 50 de candidaţi.

Informaţii suplimentare despre înscriere, se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân, nr. 108, tel. 0241/618969 int. 24557 sau prin consultarea site-ului unităţii: www.jandarmeriaconstanta.ro la secțiunea anunțuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *