Caravana teatrului ajunge în Negru Vodă, Peștera și Medgidia

caravana teatrului Proiectul cultural „Caravana teatrului în județul Constanța – ediția a II-a” ajunge în Negru Vodă, Peștera și Medgidia.

Spectacolul de teatru „Online, Shakespeare, online!” va putea fi urmărit în aceste localități luni, 9 octombrie, marți, 10 octombrie, respectiv miercuri, 11 octombrie, în casele de cultură, de la ora 19.00.

Intrarea este liberă.

„Este povestea a patru tineri care merg acasă la unul dintre ei, pentru a testa un joc și ochelarii Virtual Reality. Prin jocul respectiv, ei se transpun în povestea lui Shakespeare, în Visul unei nopți de vară, și trec prin etapele celor 4 îndrăgostiți”, spune Georgiana Rusu, manager de proiect și actriță în spectacol.

Ceilalți actori sunt Alina Manțu, Alexandru Medveghi și Iulian Marinescu. Toți sunt angajați ai Teatrului de Stat Constanța. Ultimii doi sunt proaspăt absolvenți ai Facultății de Teatru din cadrul Universității Ovidius și au debutat chiar săptămâna trecută la TSC, în „Eutopia”. Regizor și scenarist este Daniel Chirilă.

„Mulți dintre tinerii care au venit până acum la spectacole nu au mai fost niciodată la teatru. Acesta este unul dintre scopurile noastre: să ducem actul artistic în fața tinerilor și să înțeleagă mesajul pe care îl transmitem, despre ce înseamnă online-ul și pericolele la care se expun”, a declarat Sebi Pătrunjei, coordonator de activități în cadrul proiectului.

caravana teatrului

Georgiana Rusu a precizat că rolul pe care îl interpretează, Hermia, este unul de suflet.

„Este pentru a treia oară când o interpretez pe Hermia. În facultate am ales Hermia, la Teatrul de Stat am fost distribuită pe același rol”, a spus ea.

„Caravana teatrului în județul Constanța – ediția a II-a” va continua după următorul program: 16 octombrie – Mangalia, 17 octombrie – Hârșova, 18 octombrie – Cernavodă, 23 octombrie – Corbu, 24 octombrie – Agigea, 25 octombrie – Valu lui Traian.

Proiectul are o valoare de 83.000 de lei, este realizat cu o finanțare de 74.000 de lei de la Administrația Fondului Cultural Național și cu o contribuție proprie a Georgiana Rusu PFA de 9.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *