Ce nereguli a găsit PNL la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța

Activitatea Comisiei de analiză a Serviciului Public de Impozite și Taxe, constituită ca urmare a prevederilor HCLM nr.56/2017, a încetat astăzi. În cadrul ședinței finale a comisiei s-a stabilit că fiecare membru va depune un raport individual până la viitoarea ședință a Consiliului Local Municipal Constanța când vor fi stabilite măsurile ce se impun.

Potrivit raportului final individual întocmit de consilierul local liberal Cristina Văsii, membru al Comisiei de analiză a SPIT, depus la secretariatul CLM, închirierea imobilului situat în bd. Tomis nr.112 de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a avut la bază o serie de derapaje.

Prin acțiunile întreprinse, conducerea SPIT Constanța nu a prioritizat investițiile în ordinea necesității și a urgenței acestora, a dublat cheltuielile legate de chirii și a creat suspiciuni cu privire la cheltuirea banului public. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat lipsa transparenței procedurii de achiziție a imobilului, care a generat suspiciuni în selecția ofertei. În ceea ce privește relația de subordonare a Serviciului Public de Impozite și Taxe față de Consiliul Local Municipal, analiza întocmită arată că aceasta a fost îndeplinită defectuos, printr-o interpretare favorabilă exclusiv SPIT, prin comunicare selectivă, evidențiindu-se o atitudine necorespunzătoare a directorului executiv Virginia Uzun, care a refuzat în repetate rânduri să prezinte informații cu privire la activitatea sa și a serviciului aflat în subordine. Totodată, o eventuală creștere a încasărilor SPIT Constanţa nu poate fi considerată o justificare pentru creşterea exponenţială a cheltuielilor de administrare/întreţinere a serviciului.

Consilierul local al PNL Constanţa recomandă modificarea Regulamentului de Funcţionare a instituţiei şi modificarea fişei postului atât pentru funcţia de director executiv adjunct, cât şi pentru funcţia de director executiv, realizarea unui calendar de investiţii privind reamenajarea/reabilitarea sediilor care se află în stare avansată de degradare, realizarea unui plan de acţiuni privind egalizarea condiţiilor de lucru în toate sediile SPIT Constanţa, demarea urgentă a procedurilor de identificare, în paralel cu rezilierea contractelor aferente sediilor din bdul. Tomis nr.112 şi str. Sulmona nr. 22, și contractarea de noi spaţii la un preț rezonabil, care să îndeplinească prevederile legale şi să fie accesibile în raport cu activitatea desfăşurată, precum şi menţinerea şi creşterea gradului de performanţă a instituţiei privind calitatea serviciilor, dar şi gradul de colectare.

Nu în ultimul rând, se recomandă stabilirea unui set de măsuri cu privire la îmbunătăţirea relaţiei de subordonare, atât din punct de vedere comportamental, cât şi al comunicării, între Consiliul Local Municipal şi Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *