Ce spune Decebal Făgădău despre reabilitarea Cazinoului

cazino constantaPrimarul Decebal Făgădău spune că proiectul privind reabilitarea Cazinoului din Constanţa a ajuns la cea de-a treia licitaţie şi aceasta fiind contestată ca şi precedentele. Edilu a mai afirmat că o firmă care contestă are mai multe drepturi decât o comunitate locală sau decât monumentul istoric, iar din acest motiv nu pot începe lucrările deși există banii şi proiectul.

Decebal Făgădău a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a treia licitaţie pentru reabilitarea Cazinoului, obiectiv aflat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii, a fost contestată, existând numeroase contestaţii din luna martie şi până în prezent.

Primarul se referă la firma Euromateria SRL. Curios (sau poate nu), firma aceasta a primit recent, prin atribuire directă, trei contracte importante, și nu de la orice primărie, ci chiar de la cea din Cumpăna, condusă de colega de partid a primarului Decebal Făgădău.

Firma care a blocat reabilitarea Cazinoului din Constanța și a Parcului Arheologic primește contracte directe de sute de mii de lei de la Primăria Cumpăna

„La Cazinou suntem la a treia licitaţie contestată. În luna martie a fost declarat un câştigător, iar restul participanţilor au fost descalificaţi. Au fost contestaţii. Unul dintre aceşti contestatari a contestat faptul că a fost descalificat, i s-a respins contestaţia. A mers mai departe la CNSC, i s-a respins contestaţia, a mers la instanţă, instanţa de fond i-a respins contestaţia. A mers în apel, instanţa de apel i-a respins contestaţia, iată că el a fost descalificat cu hotărâre de instanţă nu doar cu decizie”, a afirmat primarul.

El spune că apoi această firmă a cerut oferta câştigătorului pentru că are dreptul acest drept conform legii, contestând faptul că oferta câştigătorului nu este conformă.

„Li s-a respins contestaţia, s-au adresat CNSC, li s-a respins contestaţia, au mers la instanţă, instanţa de fond le-a respins contestaţia. În luna august, fac o menţiune pentru că ştiţi că nu îmi place să mă pronunţ asupra hotărârilor de instanţă, un complet de vacanţă i-a dat dreptate. Vreau doar să aduc în atenţia că documentaţia unui singur ofertant depăşeşte ca volum jumătate de dubiţă, ori nu ştiu dacă un complet de vacanţă a avut toate informaţiile necesare sau răgazul necesar astfel încât să se pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză”, a precizat Decebal Făgădău.

El a mai afirmat că CNI a comunicat firmelor participante la licitaţie faptul că trebuie să pună în aplicare hotărârea instanţei, anulându-se procedura şi urmând să se reia evaluarea ofertelor, dar şi această comunicare a fost contestată. După care, el susţine că cei de la Compania Naţională de Investiţii motivarea şi comunicarea hotărârii.

„S-a comunicat undeva spre finele lunii septembrie, după care au pus în aplicare ce scria în hotărârea de instanţă, adică se anulează procedura şi se reia evaluarea ofertelor. Pe cale de consecinţă, cei de la Compania Naţională de Investiţii au trimis decizii de anulare a rezultatului procedurii către toţi participanţii la licitaţie şi de asemenea de reluare a procesului de evaluare, ori inclusiv această comunicare a fost contestată. Eu, dacă nu pun în aplicare o hotărâre de instanţă, a doua zi mă pot trezi subiectul unei plângeri penale şi nu înţeleg de ce o hotărâre de instanţă pusă în aplicare mai are posibilitatea de a fi contestată”, a precizat primarul, menţionând că această comunicare a fost contestată de firma care căştigase licitaţia, dar şi de societatea care a început acest şir de contestaţii.

Decebal Făgădău susţine că este nevoie de o modificare legislativă în domeniul achiziţiilor publice, precizând că un asemenea proiect, aparţinând ANAP, se află în dezbatere.

„Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice (ANAP) are în momentul de faţă, în dezbatere un proiect de modificare a legii achiziţiilor publice, dar prima etapă de dezbatere este cu cei de la Comisia Europeană pentru că ştiţi foarte bine că trebuie să o iei de sus în jos. Tare mi-e teamă că această dezbatere ne duce pe noi la o realitate tristă, un contestatar, operator economic, are mai multe drepturi decât are Cazinoul nostru, iar noi stăm de doi ani şi jumătate, ne uităm la bani, s-a schimbat TVA-ul de trei ori cred că de atunci, avem banii, avem proiectul, am organizat licitaţia”, a mai spus Decebal Făgădău.

 

Pentru reabilitarea Cazinoului Constanţa a fost alocată suma de aproximativ 37 de milioane de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *