Complexul Muzeal de Științe ale Naturii le oferă copiilor o zi specială

delfini (11)

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii le oferă copiilor o zi specială, de 1 iunie.

Vedetele vor fi cei doi delfini, care vor avea spectacole de la orele 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00. ”Dacă cei mici vor dori mai multe informații despre delfini, le stăm la dispoziție”, au precizat reprezentanții CMSN. De asemenea, leul de mare Johnny este pregătit să îi cunoască pe copii. Va ieși să ia masa cu ei, afară, de la orele 11.30, 14.30 și 18.00.

Tariful de intrare la Delfinariu este de 20 de lei pentru adulți și de 5 lei pentru copii.

CMSN îi așteaptă și pe iubitorii de astronomie. Între orele 00.00 și 19.00 vor avea loc observații în Piața Ovidiu – deci și observații de zi, și de noapte. După ora 21.00, până la 23.30, se vor face observații de noapte ale planetelor și stelelor. Toate acestea, dacă vremea va permite. Important: copii și adulții au gratuitate, pe 1 iunie, la aceste observații.

Și Acvariul poate fi vizitat de 1 iunie. Având în vedere numărul mare de copii și prevederile legislative impuse de ISU, numărul maxim de copii care poate fi primit pe serie este de 70. Așadar, s-ar putea să aveți puțin de așteptat. Copiii până în 7 ani intră gratuit.

Citește și:

Arena Eqvestria îi invită pe copii la lecții de călărie și spectacole de… voltijă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *