Confort Urban lucrează în ritm de melc

confort urban bobescu

Un angajat al Confort Urban a rupt cablul care alimenta mai multe blocuri. Se poate vedea în stânga imaginii. Reparația a durat o zi (foto: Constanța 100%, octombrie 2017)

UPDATE: Potrivit unor informații de ultimă oră, neverificate, de vină pentru întârziere ar fi și Inspectoratul de Stat pentru Construcții, care trebuie să trimită la fața locului un angajat pentru a da verde pentru lucrări. Deși au fost solicitați în mai multe rânduri, cei de la ISC nu au trimis pe nimeni în această perioadă.

Confort Urban lucrează în ritm de melc. Nu știu cum s-ar putea numi altfel faptul că, la două săptămâni după ce au săpat fundația pentru a asfalta strada Constantin Bobescu din Constanța, nu s-a întâmplat mai nimic.

Firma primăriei are o scuză: a plouat acum circa 10 zile și au fost nevoiți să aștepte să se usuce pământul, lucru care trebuie certificat de către specialiști ai Inspectoratului de Stat pentru Construcții. Au trecut însă zile bune, în care se lucrează după metoda „Dorel”. Caz concret: la finele acestei săptămâni, o autospecială care mai trecea cu lama pentru a nivela pământul a tăiat un cablu electric ce alimenta mai multe blocuri. Evident, a urmat o operațiune întreagă de rezolvare a problemei, care a inclus găsirea capătului cablului, care se încăpățânase să rămână ascuns în pământ. După aproape o zi de muncă, problema a fost rezolvată.

E aproape amuzant, dacă nu te afectează direct acest lucru, să vezi cum într-o zi de muncă mai trece un excavator agale, în alta nișe muncitori măsoară cotele, într-o alta se bat niște țăruși, apoi nu mai vine nimeni, apoi se nivelează iar terenul, apoi toate acestea se iau de la capăt, pentru că a plouat.

Specialiștii au întâmpinat și alte probleme: de exemplu, piatra pe care au turnat-o nu a fost nivelată și a fost nevoie de alte zile pierdute pentru a interveni la nivel de detaliu.

Una peste alte, de mai multe săptămâni zona este un șantier, se circulă prin gropi și șanțuri, iar parcarea este un calvar.

Lucrarea, începută pe 11 septembrie, trebuie terminată până pe 11 noiembrie, conform termenului asumat de Confort Urban. În condițiile în care la începutul săptămânii viitoare se anunță noi ploi, este greu de crezut că termenul va putea fi respectat. De altfel, Confort Urban are o bună tradiție în a nu respecta termenele de execuție. S-a întâmplat anul trecut, în aceeași zonă. Pentru a îndrepta cumva lucrurile, au șters pur și simplu data de pe panouri. Tot anul trecut, firma primăriei i-a lăsat pe locuitorii din Km. 5 cu șanțuri impracticabile, pe care nu le-au reparat decât după ce problema a fost dezbătută într-o emisiune la Dobrogea TV.

Ca să nu uit: o lucrare de acest gen, adică asfaltarea de la zero a unui kilometru de drum, poate fi executată de o firmă privată în cel mult două săptămâni.

Vă invit să citiți mai jos o anchetă realizată despre activitatea Confort Urban, publicată în ediția print și online a cotidianului România liberă, în septembrie 2017:

SC Confort Urban SRL este o societate comercială care are ca obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și a străzilor. Societatea nu aparține direct de Primăria Constanța, ci de Consiliul Local. În practică, însă, în ultimii 20 de ani, consilierii locali au acționat, în cvasimajoritatea cazurilor, așa cum a dorit primarul. Confort Urban SRL nu se ocupă numai de construcții de drumuri, ci și de betoane, de produse din minerale nemetalice, are activități de servicii anexe pentru transporturi terestre, dar și de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Printre altele.

Atunci când are nevoie de lucrări pe care Confort Urban le poate executa, Primăria Constanța apelează la această societate. Vorbim aici atât despre lucrări complexe de asfaltare, dar și despre lucrări uzuale de întreținere. Unul dintre cartierele noi ale Constanței, Compozitorilor, a început să fie asfaltat de către Confort Urban, fără ca lucrările să fie scoase la licitație. A fost o lucrare complexă, pentru că străzile nu aveau niciun fel de infrastructură. Experți consultați de RL au precizat, însă, că avem de-a face cu lucrări slabe din punct de vedere calitativ.

Prețuri mari și pierderi uriașe

Confort Urban a avut, din 1999 până în prezent, o cifră de afaceri de puțin peste 274 milioane de lei, adică mai mult de 60 milioane de euro. Anul trecut, a avut afaceri de aproape 30 milioane lei, ca și în 2015. Compania avea, în 2016, 254 de angajați, față de un maxim de 327 în 2005. Din punct de vedere financiar, lucrurile nu stau deloc bine. Din 1999 până în 2016, deși a beneficiat de lucrări de milioane de euro fără licitație, SRL-ul a înregistrat pierderi de peste 141 milioane de lei, adică mai mult de 35 milioane de euro. Cu alte cuvinte, chiar mai mult de jumătate din cifra de afaceri. Prețurile cu care lucrează firma nu sunt cele mai mici din piață. Sursele consultate de noi spun că sunt prețuri cu care se poate obține profit bun. Neoficial, un dezvoltator imobiliar ne-a spus că asfaltarea unei porțiuni de teren din fața blocului, pentru a crea locuri de parcare, costă mai mult la societatea Consiliului Local decât la o firmă privată. „Dacă s-ar scoate aceste lucrări la licitație, primăria ar avea de câștigat în două moduri: ar obține lucrări de calitate la un preț mai mic”, spun experții consultați de RL. Nu se va întâmpla, însă, așa: etapa a doua de asfaltare în mai multe cartiere din municipiu, care stă să înceapă, va fi executată tot de Confort Urban.

„Suflu tânăr“ cu semafoare spălate

Confort Urban a fost condusă ani buni de Viorel Farcaș. Anul trecut, acesta era lăudat public de către primarul PSD Decebal Făgădău. „Judecând după cifrele pe care le înregistrează Confort Urban, constat un reviriment al activității societății Consiliului Local. Dar cred că, pe de altă parte, ar trebui să mergem în profunzime atât la nivelul conducerii executive, cât și la nivelul conducerii nonexecutive, să existe schimbări prin aport de specialiști și un suflu tânăr în activitatea acestei regii. Confort Urban este în revenire. De asemenea, -vreau să-i felicit că după mulți ani de zile am văzut oameni care au spălat semafoarele în orașul Constanța”, spunea primarul.

Directorul Confort Urban, un Porsche șpagă

La scurt timp, Farcaș a fort urmărit penal de DNA, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, spălare a banilor, instigare la delapidare în forma traficării bunului, conflict de interese. Potrivit rechizitoriului, din 2014 până în 2017, Farcaș a participat la atribuirea a două contracte către două societăți comerciale și la efectuarea unor plăți nelegale în valoare de aproape 26 de milioane de lei. Astfel, a fost prejudiciat bugetul SC Confort Urban SRL cu aproape 18 milioane de lei. Farcaș i-a cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S (în valoare de 95.000 euro) – folosit de Farcaș și soție, apoi cumpărat de consoartă. Fostul director și-a recunoscut vina și a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Farcaș este și un om foarte norocos, potrivit declarației de avere: câștigă aproape în fiecare an zeci de mii de euro din pariuri sportive. Și-a mai trecut în declarație o icoană făcătoare de minuni.

IMPLICARE. Au asfaltat strada consilierului lui Mazăre

În 2013, Primăria Constanța și Confort Urban au asfaltat strada Rapsodiei din Constanța numai pe jumătate, deși autorizația se emisese pentru toată strada. S-a asfaltat până în dreptul locuinței lui Valentin Preda, fost secretat de stat în Ministerul Transporturilor, fost consilier al lui Radu Mazăre. Preda a fost condamnat de către Curtea de Apel București la șase ani de închisoare în dosarul unde este cercetat pentru fapte de corupție și divulgarea unor secrete care au pus în pericol securitatea națională. A fost singura stradă asfaltată din cartier. Cealaltă parte de stradă a fost asfaltată abia anul trecut. Între timp, Preda s-a mutat pe altă stradă, neasfaltată. Confort Urban a asfaltat-o, însă, și pe aceasta.

Cristian Hagi

One comment

  • Strada Constantin Bobescu in anul 2005 aparea la boroul de urbanism Cta cu o latime de 14 m ,iar acum masoara doar 10m !!!Asfaltarea se va face doar cu 1 strat de bitum ,iar stratul de uzura dupa spusele unor angajati,va fi turnat probabi prin 2018.Trotuarele arata ca intr-o comedie peoastaastfel:pe o parte masoara 80cm latime si pe cealalta 3m .Ar trebui sa va documentati sa vedeti cine a”ingustat”aceasta strada!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *