Constanța are un Delfinariu nou. E numai primul pas. FOTO. VIDEO

delfinariu 3

Consiliul Județean Constanța, în calitate de beneficiar, a finalizat execuția de lucrări prevăzută în cadrul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a complexului muzeal de ştiinţe ale naturii Constanţa”, realizată din fonduri europene. Pe scurt, noul Delfinariu.

Proiectul a avut o valoare totală de 12.791.943,56  lei, din care contribuţia financiară a Uniunii Europene la realizarea acestui proiect, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, a fost de 3.967.075,24 lei, 870.821,40 lei au fost alocaţi din bugetul naţional, iar 7.954.046,92 lei a reprezentat contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Constanţa.

Panglica a fost tăiată de președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, vicepreședintele Dumitru Learciu și directorul CMSN, Adrian Bîlbă.

delfinariu 1

Clădirea Complexului a fost  acoperită cu panouri tristrat cu porţiuni din învelitoare vitrată, s-au  închis şi extins gradenele, spaţiile de expunere de sub gradene, s-au amenajat grupuri sanitare şi un spaţiu de acces pentru public (platformă de acces cu trepte şi 2 rampe).

delfinariu

Totodată, prin implementarea proiectului menţionat, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa a fost dotat cu instalaţie hidranţi de incendiu, instalaţie ventilaţie – climatizare, instalaţie dezumidificatoare de aer, cu maşină frigorifică şi scaune spectatori corespunzătoare numărului extins de locuri (de la 600 la 1348 de locuri).

delfinariu 4

delfinariu 2

Modernizarea este numai primul pas. Consiliul Județean Constanța are un obiectiv ambițios: aducerea a doi noi delfini, dar și a unor pinguini și foci. Președintele Marius Horia Țuțuianu a promis că, din punct de vedere financiar, CJC va sprijini acest obiectiv. Îi revine directorului Adrian Bîlbă sarcina să îl ducă la bun sfârșit, pentru constănțeni și pentru turiști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *