Constanța, loc rușinos în clasamentul fondurilor europene atrase

ct

Municipiul Constanța a atras cele mai puține fonduri europene, într-un clasament care include cele mai importante 8 municipii reședință de județ.

Am verificat mai multe localități importante din țară, printre care Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Am exclus Bucureștiul, pentru că am încercat să ne raportăm la orașe similare din punct de vedere al populației. Cifrele nu arată deloc bine pentru Constanța. În ceea ce privește capitolul „sume primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și prefinanțări“, Primăria Constanța a prins în bugetul din acest an suma de 40.528.000 de lei. Nu este cea mai mică din lista primăriilor studiate, Sibiul stă ceva mai prost, cu 31.426.000 lei. Important este însă că, raportat la numărul de locuitori, Constanța a atras cele mai mici fonduri europene din localitățile analizate: numai 142 de lei. De aproape zece ori mai puțin decât Ploieștiul (1.308) și de circa 8 ori mai puțin decât Iașiul (1.043 lei).

Capitala Moldovei stă cel mai bine în acest clasament, cu fonduri europene de 303.118.000 lei bugetate pentru 2015. Ploieștiul este pe locul al doilea, dar acest lucru se întâmplă după ce în 2014 și 2013 a ratat practic acest obiectiv, sumele decontate fiind ridicole. Iașiul, în schimb, se poate lăuda cu fonduri europene atrase de peste 700 de milioane de lei în ultimii trei ani (comparați cu 159 milioane, cifra pe care a reușit-o, în aceeași perioadă, Primăria Constanța). O observație importantă: Primăria Iași are și pagina de internet cea mai completă, unde puteți găsi bugetul și execuțiile bugetare nu numai anual, ci și trimestrial. Tabelul atașat acestui articol arată clar incapacitatea autorităților de la malul mării de a finanța proiecte cu bani europeni.

Proiecte mai mici, cofinanțare mai mică

Cifrele prezentate nu sunt singura veste proastă. Faptul că primăria a atras proiecte europene de valoare mică se reflectă și în sume mai mici primite ca „subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare“ (aceasta este denumirea sub care apar în bugete). Aceste sume sunt, pentru Constanța, pentru anul 2015, de 20 milioane lei, pe când pentru Cluj, de exemplu, sunt de 50 milioane lei. Cu alte cuvinte, din aceste subvenții de la bugetul de stat Clujul obține mai mult decât obține Constanța din fonduri nerambursabile. În cazul Iașiului, aceste subvenții ating, în acest an, impresionanta sumă de 213.738.000, mai multe decât suma atrasă de la UE de Constanța în ultimii trei ani.

[ultimatetables 1 /]

Am scris mai multe despre acest lucru în România liberă.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *