Decebal Făgădău: „Vom crește calitatea transportului public și satisfacția călătorilor”

decebal fagadau

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța

Constanța nu are cel mai bun sistem de transport public posibil, lucru recunoscut de toată lumea. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, spune însă că se iau măsuri pentru îmbunătățirea acestei probleme.

„Municipiul Constanța are un contract de asistență tehnică cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Întrucât transportul în Constanța are ca fundament de autorizare o hotărâre a Consiliului Local, care este mai veche decât directiva europeană și legea transportului, în momentul de față lucrăm la: 1. o strategie privind transportul public pe raza municipiului Constanța; 2. concomitent, desfășurăm controale pentru a ne asigura că toate condițiile impuse prin avizele pe care noi le-am eliberat sunt respectate. Evident că la bază sunt foarte multe sesizări și reclamații pe care le-am primit, iar colegii mei de la Poliția Locală lucrează direct, împreună cu structura poliției rutiere din cadrul poliției naționale. De aceea, cred că este extrem de important să vedem că avem, astăzi, o regie de transport în comun care are cifre în creștere, că până la finele anului vom avea un contract de furnizare de noi autobuze, semnat, și că cel puțin până la finele mandatului meu obiectivul este înlocuirea în proporție de 90% a flotei companiei noastre, a companiei constănțenilor.”, a declarat Decebal Făgădău.

Acesta spune că, evident că orice schimbare produce mulțumire pentru unii clienți și nemulțumire pentru alți clienți.

„Cred că este timpul să lăsăm specialiștii să deseneze noile trasee pentru transportul public pe raza municipiului Constanța. De asemenea, vă garantez că tot ceea ce se întâmplă din punct de vedere al regândirii transportului public se întâmplă în conformitate cu cadrul legal, cu atribuțiile pe care le are municipalitatea și are un singur obiectiv: creșterea calității transportului public și satisfacția călătorilor. Dacă pe acest parcurs, pe care l-am început anul trecut, evident că vor fi nemulțumiri, au la dispoziție instanțele. Noi suntem extrem de încrezători, pentru că toate schimbările pe care le-am făcut, atât la nivelul regiei de transport, cât și la nivelul aparatului de specialitate al primarului, am primit doar semnale pozitive. Vor fi multe lucruri ce se vor reașeza în perioada următoare și sunt convins că vara viitoare ne va prinde cu un transport mult mai performant.”, a conchis primarul Constanței.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *