”Despre smerenie”. 35 de artiști în plus apar în noul clip Taxi. VIDEO

taxi

Trupa Taxi a lansat miercuri, 11 mai, noua variantă a videoclipului „Despre smerenie”, potrivit unui anunţ făcut la ora 12:00 pe pagina oficială de Facebook, aşa cum a şi promis după retragerea clip-ului iniţial. Grigore Leşe a fost „înlocuit” de alţi 35 de artişti.

Trupa Taxi lansase videoclipul „Despre smerenie” pe 7 aprilie, împreună cu prietenii, printre care Andi Vasluianu, Ştefan Bănică, Andreea Esca şi alte celebrităţi din ţară, clip în cadrul căruia aceste 33 de vedete repetau pe rând versul „Dumnezeu preferă lemnul si spaţiile mici”.

Formaţia a retras videoclipul de pe Youtube în urma solicitării lui Grigore Leşe de a fi scos din videoclip.

În varianta nouă apar aceiaşi artişti (în afara lui Grigore Leşe), plus încă 35 de persoane publice, care s-au alăturat trupei în demersul lor promovare a modestiei creştine, printre care Marian Râlea, Pavel Stratan, Cătălin Mitulescu, Carmen Tănase, Monica Davidescu, Bebe Cotimanis, Nico.

Astfel, în loc de 33 de prieteni ai formaţiei, acum videoclipul beneficiază de participarea a 67.

Varianta nouă (publicată, cel mai probabil, la ora 12:00, când a fost făcut şi anunţul pe Facebook) avea la ora 13:30 peste 3.000 de vizualizări pe Youtube.

Autor al melodiilor şi versurilor Taxi, Dan Teodorescu spune în această piesă că a avut un vis; vis pe care îl analiza în cadrul primei variante a videoclipului împreună cu Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.

În noua varianta din care Grigore Leşe nu mai face parte, conform solicitării acestuia, versul „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici” este repetat şi de Marian Râlea, Andrei Aradits, Marius Florea Vizante, Cătălin Mitulescu, Pavel Stratan, Cristian Hrubaru, Ovi, Adrian Daminescu, Alin Dincă, Radu Gheorghe, Dana Dorian, Flavius Buzilă, Ivan Patzaichin, Dan Finţescu, Tudor Ionescu, Carmen Tănase, Aurelian Temişan, Alina Manole, Nico, Marius Baţu, Mike Godoroja, Benone Sinulescu, Ada Condeescu, Cristi Greţcu, Stela Popescu, Dragoş Bucurenci, Daniel Iordachioae, Florin Ristei, Marius Manole, Monica Davidescu, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman, Bebe Cotimanis, Mihai Petre, Kempes.

O zi mai târziu după lansare, pe 8 aprilie, prima variantă a videoclipului adunase 114.000 de vizualizări pe YouTube, 1.700 de like-uri şi 2.000 de share-uri – pe pagina de Facebook a trupei. Până pe 9 aprilie, vizualizările pe YouTube ajunseseră la aproximativ 350.000.

Grigore Leşe a cerut să fie scos din videoclipul piesei „Despre smerenie”, cântăreţul motivându-şi decizia cu argumentul că piesa a fost interpretată drept un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Cântăreţul şi folcloristul Grigore Leşe a afirmat cu tărie că nu a dezaprobat niciodată construcţia acestei Catedrale.

Pe de altă parte, managerul de PR al formaţiei Taxi a expus într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al trupei faptul că Grigore Leşe a fost informat pe larg despre proiectul trupei Taxi – „Despre smerenie”, înainte de a da curs invitaţiei de a filma.

Ulterior controverselor iscate de interpretarea publică a mesajului piesei, Dan Teodorescu, solistul de la Taxi a publicat pe 11 aprilie un mesaj pe pagina oficială de Facebook a trupei Taxi, în care a afirmat ferm că „piesa nu este un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului Românesc”. „Eu cred (nu spun că ştiu) că Dumnezeu preferă simplitatea şi modestia”, a adăugat atunci cântăreţul.

De asemenea, Trupa Taxi a anunţat, pe 13 aprilie, tot prin Facebook că respectă decizia folcloristului Grigore Leşe care apărea în prima variantă a videoclipului „Despre smerenie”, şi că retrage clipul de pe Youtube în care apare rapsodul, urmând ca o nouă variantă a filmuleţului, fără Leşe, să apară după Paşte.

Sursa: Mediafax.ro


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “”Despre smerenie”. 35 de artiști în plus apar în noul clip Taxi. VIDEO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii vă invită la o călătorie prin Univers

mie mai 11 , 2016
V-ați întrebat vreodată „cât de mare și necunoscut este universul sau cât de mici suntem noi?” Răspunsul îl puteți afla sâmbătă seara, începând cu ora 20.00, la Observatorul Astronomic Constanța, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Veți avea ocazia să vizionați o proiecție în format 3D despre dimensiunile […]

V-ar putea interesa și: