DRAM DRUM continuă aventura! Judeţul Constanţa, luat cu asalt de zâmbete şi bucurie

Pe temperaturi înalte, Autobuzul Veseliei DRAM DRUM își continuă călătoria prin județul Constanța, pentru a împărți voie bună și bucurie copiilor din localități. Astfel, joi a fost rândul comunei Cumpăna să beneficieze de prezența celor 14 profesori trăzniți și a atelierelor conduse de ei. Aproape 250 de copii au devenit, pe rând, învățăcei la atelierul de tobițe, trecând, mai apoi, prin experiența pantomimei, a cursului de actorie și improvizație teatrală, încercându-și îndemânarea la atelierul de jonglerie. Alții au ales, desigur, să învețe să picteze cu profesoara Monalissa, în timp ce unii dintre cei mici s-au distrat fie cu meșterul Gepetto și teatrul său de umbre, fie cu profesorul Bocănilă și al său curs de step. În pauzele binemeritate, cei prezenți s-au amuzat cu Baloo și baloanele uriașe de săpun create de el.

Primarul comunei Cumpăna, doamna Mariana Gâju, a fost, de asemenea, prezentă la eveniment, întâmpinând Autobuzul Veseliei ca o adevărată gazdă. Profesorii și-au susținut atelierele în uriașa sală de sport din campusul comunei Cumpăna, acolo unde peste 150 de copii cu rezultate școlare excepționale, din toată țara, primesc cadou o tabără deosebită.

Nici în localitatea 23 August, care a fost vizitată vineri, 11 august, copiii nu au fost mai prejos, întâmpinându-i pe cei 14 profesori cu zâmbete și aplauze. Deși fiind în număr mai mic decât în alte locuri, veselia a fost la ea acasă. Și de această dată și, la finalul zilei, atât micii învățăcei, cât și părinții, dar și echipa DRAM DRUM s-au declarat extrem de încântaţi de activitățile susținute.

Autobuzul Veseliei își va continua călătoria și în acest week-end, în Siliștea și Pantelimon, urmând ca săptămâna viitoare să primească vizita DRAM DRUM și localitățile Limanu, Cogealac, Mereni, Adamclisi, Vulturu și Medgidia.

Proiectul este realizat de Asociaţia Teatrelia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. Mulțumim pentru sprijinul acordat Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *