Elevii, îngrijorați de cuantumul redus al burselor școlare propuse de Primăria Municipiul Constanța

deschidere-an-scolar-cjc-5

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară îngrijorată cu privire la cuantumul redus al burselor școlare, propuse de Primăria Municipiul Constanța pentru semestrul I al anului școlar 2016-2017. Conform proiectului de hotărâre, care va fi supus adoptării Consiliului Local în ședința din 31.10. a.c., valorile burselor pentru elevi vor fi:

  • performanță – 200 lei/lună;
  • merit – 35 lei/lună – creștere în cuantum de 10 lei;
  • studiu – 30 lei/lună – creștere în cuantum de 5 lei;
  • ajutor social – 100 lei/lună.

Chiar dacă asistăm la o majorare a cuantumului burselor de merit și studiu, valorile acestora sunt insuficiente raportat la realitățile socio-economice, spun reprezentanții AEC. Încă de la începutul lunii octombrie, aceștia au solicitat Primăriei Municipiului Constanța creșterea cuantumului burselor la: 60 lei – bursa de merit; 150 lei – bursa de studiu și 250 lei – bursa de ajutor social.

O creștere semnificativă a bursei de merit ar avea ca efect creșterea numărului de absolvenți de liceu care promovează examenul de Bacalaureat. Exemple elocvente ale acestei relații de cauzalitate sunt Cluj-Napoca, cu o promovabilitate de 84,27% și o valoare a bursei de 90 lei/lună, Bacău, cu 80,38% și o valoare a bursei de 100 lei/lună sau sectorul 4, cu o promovabilitate de 77,44% și burse de merit în cuantum de 350 lei/lună. De asemenea, suntem de părere că o creștere a cuantumului bursei de merit va atrage după sine o creștere a performanței școlare în rândul elevilor, datorită motivației financiare.

Referitor la bursa de studiu, suntem de părere că valoarea propusă de primarul Municipiului Constanța reprezintă un afront la adresa tuturor beneficiarilor. Elevii care primesc bursă de studiu fac parte dintr-o categorie socială defavorizată, provenind din familii unde venitul mediu/cap de membru de familie/pe ultimele 3 luni este mai mic decât salariul minim pe economie. Suma de 30 lei/lună nu îi ajută în niciun fel pe aceștia, având în vedere că se află în risc de sărăcie relativă, iar veniturile familiei sunt utilizate pentru asigurare subzistenței.

O altă problemă pe care o aducem în atenția opiniei publice este numărul nereal de beneficiari ai burselor de studiu și ajutor social. Numărul de beneficiari ai celor patru tipuri de burse, defalcat pe unități de învățământ, a fost comunicat Primăriei Municipiului Constanța de Inspectoratul Școlar Județean, prin adresa nr. 138944/04.10.2016, pe baza informațiilor comunicate de unitățile de învățământ. Dacă în cazul burselor de merit și performanță datele sunt comunicate din oficiu, pe baza rezultatelor școlare, în cazul bursei de studiu[1] și ajutor social[2] este necesară completarea unei cereri și prezentarea unor documente doveditoare.

În urma studierii listei cu numărul defalcat de beneficiari, anexă la proiectul de Hotărâre a Consilului Local, am descoperit o situație bizară, și anume faptul că există unități de învățământ, unde niciun elev sau un număr infim beneficiază de bursă de studiu sau ajutor social. Astfel de exemple sunt: Colegiul Tehnic „Pontica”, Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Național „Mircea cel Bătân”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”,  Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „George Emil Palade” etc. Acest fapt este de neacceptat și se datorează neglijenței directorilor unităților de învățământ, care nu au promovat în rândul elevilor și a diriginților perioada și criteriile pentru depunerea dosarului necesar obținerii bursei de studiu sau ajutor social. Asociația Elevilor din Constanța solicită primarului Decebal Făgădău și inspectorului general al ISJ Gabriela Bucovală demarerea unei anchete și tragerea la răspundere a responsabililor care să răspundă patrimonial în favoarea elevilor prejudiciați de neglijența lor.

„Pe lângă nenorocul de a proveni din familii cu venituri reduse, de a suferi o boală gravă sau de a fi orfani, unii elevi din municipiul Constanța au și ghinionul de a studia în unități de învațământ cu directori neglijenți, care din comoditate nu au promovat depunerea dosarelor pentru bursele de studiu și ajutor social. Numărul de 128 de beneficiari de bursă de studiu este nereal, în municipiul Constanța fiind mult mai mulți elevi care îndeplinesc criteriile. Solicităm primarului Decebal Făgădău să ia urgent măsuri, în vederea stabilirii numărului real de beneficiari și sancționării celor vinovați de furnizarea informațiilor neconforme cu realitatea.” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care îndeplinesc simultan condiţiile: au media generală peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.

 Bursele de ajutor social se acordă următoarelor categorii de elevi înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat:

  1. orfani sau bolnavi de TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor; acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar;
  2. elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu;
  3. elevi proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiţii:

– nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie

-nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *