FOTO. Încă două zile de teatru independent la Constanţa

După o întreagă pleiadă de spectacole şi artişti, primiţi cu braţele deschise de publicul constănţean, Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a sau, mai simplu, FITIC 2.0 se pregăteşte să tragă cortina. Astăzi, vineri, 8 septembrie, şi mâine, sâmbătă, 9 septembrie, încă mai puteţi veni să asistaţi la două zile pline de teatru independent.

Sâmbătă, la ora 15.00, vă invităm şi la o discuţie despre teatru: “Spațiul și timpul teatrului. Bugetar vs independent”, o conferință de specialitate la Sala Mozaic. Aici, reprezentanţi ai administraţiei locale, actori, critici şi jurnalişti vor dezbate spinoasa problemă a celor care fac artă după buget şi a celor care găsesc alte soluţii. Această conferinţă continuă practica începută anul trecut, aceea de a oferi un spaţiu al exprimării libere oricui are o părere pertinentă despre teatru şi problemele sale.

Organizatorii doresc să mulţumească publicului pentru înţelegere şi reiterează faptul că „Accesul este permis în clădirea teatrului în limita locurilor disponibile”, pe principiul „primul venit, primul servit”.

„Cerem scuze celor care nu au reuşit să intre în sălile de spectacol, căci şi în acest an spaţiile partenerului nostru, Teatrul Naţional de Operă şi Balet «Oleg Danovski», s-au dovedit a fi neîncăpătoare. Deocamdată, însă, Constanţa nu dispune de un spaţiu suficient de primitor pentru dorinţele culturale ale tuturor celor care fac parte din public. De asemenea, nu există ideea «de a plăti bilet», deoarece proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Constanţa, iar intrarea este gratuită, au ţinut să precizeze organizatorii.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa, ediţia a II-a, este organizat de Asociaţia Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.

INTRAREA ESTE LIBERĂ în limita locurilor disponibile!

Vineri, 8 septembrie 2017

12.00 – Dust/Praf (The Puppet Arts Program at The University of Connecticut and Connecticut Repertory Theatre) – Sala Mare –în concurs

15.15 – Pușlamaua (Trupa Strengar) – Sala Studio –în concurs

16.00 – Grooming (Compania Start) – Sala Mare –în concurs

17.00 – 4 femei la poliție (Teatrul Particular Brașov) – Sala Studio –în concurs

18.00 – Mioritza (Frilensar&Teatrul LUNI de la Green Hours) – Sala Mare –în concurs

19.30 – Trei în dormitor (Trupa de Teatru Punct) – Sala Studio –în concurs

20.30 – Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? (Teatrul ACT) – Sala Mare. Cu: Marcel Iureș si George Mihăiță. Regia: Alexandru Dabija

Sâmbătă, 9 septembrie 2017

12.00 – One Life Show (Teatrul Ararat) – Sala Studio –în concurs

13.30 – Lasă-mă să te sărut (Teatrul de Pică) – Sala Studio. Cu: Antonio Mincă, Sebastian Ghiță, Gabriela Alexandru, Lavinia Alexandru, Tudor Sicomas. Regia: Tudor Sicomas

14.30 – Zbor deasupra unui cuib de cuci (Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius” Constanţa)

15.00 – “Spațiul și timpul teatrului. Bugetar vs independent” – Conferință de specialitate – Sala Mozaic

17.00 – Moftul Român – Sala Mare. One man show Lari Giorgescu

18.30 – Gala FITIC – Sala Mare

20.30 – PODU’ – Sala Mare. Cu: Horațiu Mălăele, George Ivașcu, Meda Victor. Regia: Horațiu Mălăele


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

AMARE STREET FEST! Cea mai spectaculoasă artă, pe străzile Constanţei! Vino şi tu!

vin sept. 8 , 2017
Ce legătură există între teatrul de stradă şi iubire? Răspunsul este: AMARE STREET FEST – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Constanţa! „Amare” înseamnă „a iubi”, căci aceasta este menirea lumii, spune poetul Ovidius, iar acest Festival Internaţional de Teatru de Stradă se desfăşoară sub semnul artei iubirii. Marile Dionisii […]

V-ar putea interesa și: