George Muhscină, printre cei mai generoși donatori ai PNL la nivelul întregii Românii

george muhscina

George Muhscină (foto: Constanța 100%)

PNL a primit donaţii în valoare totală de peste 18 milioane de lei în cursul anului 2016, an în care au avut loc alegeri locale şi parlamentare, potrivit Mediafax.

Cei mai generoși donatori au fost consilierul judeţean Gheorghe Muhschină şi o firmă din Bucureşti, MHS Truck Bus, care au oferit partidului 209.600, respectiv 225.000 de lei.

PNL a publicat în Monitorul Oficial cuantumul sumelor provenite din finanţările private în 2016.

Potrivit raportării, după Gheorghe Muhschină, care a donat PNL Constanţa 209.600 lei, pe locul secund se situează deputatul Marius Bodea, care a donat organizaţiei din care provine, Iaşi, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donaţie pentru PNL Hunedoara de 141.150 lei.

Actualul primar al municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, iar fostul deputat PPDD, actual senator liberal Daniel Fenechiu, a virat în conturile PNL Bacău, 103 .000 de lei.

Totalul donaţiilor din partea unor membri de partid care au depășit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *