Guvernul Dăncilă, cel mai stufos din Europa. Avem 130 de secretari de stat, Franța are 17

guvernul dancilaPe motiv că „nu au chimie” şi nu îşi cunosc subalternii, miniştrii cabinetului Dăncilă vor să dea afară o parte dintre cei peste 130 de secretari de stat şi să îşi aducă oamenii lor.

Şefii de organizaţie din toată ţara au venit, miercuri, la Bucureşti cu liste şi nume pregătite. România are acum cel stufos guvern din Europa, inclusiv la nivelul doi. Avem de 8 ori mai mulţi secretari de stat decât Franţa, de exemplu.

Social-democraţii s-au adunat să schimbe gardă în ministere. Asta după ce au constatat, odată cu schimbarea lui Mihai Tudose de la şefia Guvernului, ca în stufosul aparat de lucru al Executivului care număra aproximativ 135 de secretari de stat, peste jumătate dintre cei care ocupa aceste funcţii sunt oamenii foştilor premieri Mihai Tudose, Sorin Grindeanu sau chiar Dacian Ciolos.

Potrivit unor surse, sunt 78 dintre secretarii de stat pe care nu şi-i asumă nicio organizaţie din teritoriu, iar şeful PSD Liviu Dragnea a precizat că 27 de secretari din cei 96 care au fost evaluaţi până acum vor fi înlocuiţi.

Viorica Dancilă: „Deocamdată nu am vorbit despre schimbări punctuale. Am văzut care e situaţia la nivel de fiecare minister în parte, avem ministere unde avem nevoie de secretari de stat, că sunt posturi vacante.”

Miniştrii din cabinetul Dancilă au evaluat oamenii din subordine şi mulţi s-au plâns că nu comunică şi „nu au chimie” cu subalternii, pe care nici nu-i cunosc.

Citiți mai mult AICI.

Sursa: Pro TV

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

METEO. Vremea se răcește. Sunt așteptate ninsori

sâm feb. 17 , 2018
Meteorologii nu au vești prea bune. În Constanța, vremea se va răci și chiar va ninge, în zilele următoare. Duminică, în țară, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în […]
case ninsoare vreme

V-ar putea interesa și: