„Haiganu: Furia Oarbă”- roman dark-fantasy românesc, prezentat în fața publicului constănțean

haiganu

Vineri, 12 mai a avut loc în Constanța, la Prăvălia cu Cărți, lansarea romanului „Haiganu: Furia Oarbă”, al doilea volum din seria dark-fantasy scrisă de autorul Marian Coman.

Haiganu: Furia Oarbă” duce mai departe povestea din primul volum al trilogiei: „Haiganu: Fluviul Șoaptelor”. Romanul plasează cititorii într-un univers fantastic, de inspirație mitologică. Cititorii l-ar cunoaște mai degrabă pe Haiganu sub numele “Ochilă”, personaj fantastic cu care cei mai mulți dintre noi au crescut, ascultând poveștile lui Creangă despre Harap Alb.

De altfel, poveștile lui Haiganu sunt extrase prin excelență din aventurile ilustrate în benzile desenate “Harap Alb Continuă”. Seria a ajuns la numărul 33 în luna mai a acestui an și dezvoltă, pornind de la moștenirea lăsată de Ion Creangă acum peste 150 de ani, aventurile lui Harap Alb și ale prietenilor săi într-un scenariu fantasy, cu care tinerii de astăzi sunt mult mai bine familiarizați.

Scriitor și scenarist de benzi desenate, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii Fantasy și SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele Nopți albe, zile negre, Testamentul de ciocolată, Apel la mitocănie, Fingers and other fantastic stories, Haiganu. Fluviul Șoaptelor și Haiganu. Furia Oarbă, iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În prezent este unul dintre scenariștii revistei de benzi desenate HAC!

Marian Coman (autor și scenarist) și Mihai Ionașcu (editor) sunt originari din Mangalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *