Implicați-vă într-un proiect unic! Plantați copaci în Peștera

pestera

14 noiembrie 2015 este data la care „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat – va demara cea mai amplă acțiune de împădurire din România.

”Prin această acțiune dorim să demonstrăm că, printr-un parteneriat solid între autorități și societatea civilă, se poate naște cea mai amplă acțiune de împădurire din România. Încă de la preluarea mandatului de ministru, situația pădurilor din țara noastră a fost una dintre principalele mele preocupări. Strategia noastră a început cu modificări legislative, prin adoptarea noului Cod Silvic și a continuat cu partea de prevenție și control, prin îmbunătățirea Radarului Pădurilor și înființarea Gărzilor Forestiere. Această acțiune face parte din al treilea pilon al strategiei noastre și se referă la extinderea fondului forestier național. În ceea ce ne privește, ne vom implica cu toate resursele în acțiune și așteptăm la o participare masivă din partea populației”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va fi partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin care 1.000.000 de copăcei vor fi plantaţi pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității.

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, echipa „Plantăm fapte bune în România” îi invită pe cei interesaţi să se implice în creșterea suprafeței împădurite a țării.

Singura localitate din Constanța înscrisă în program este Peștera. Poate șu pentru că primarul de aici, Valentin Vrabie, a fost pădurar și înțelege importanța spațiilor verzi și al copacilor.

Plantația din localitatea Peștera are în total 6 ha și este începută încă din 2012. Are multiple obiective – o porțiune pe care a fost necesară stabilizarea solului, o altă porțiune pe care a fost începută o perdea forestieră de protecție. Până în prezent s-au plantat 15.000 puieți de salcâm, 2.500 puieți de sălcioară și 7.500 puieți de glădiță.

Acțiunile vor continua pe 14 noiembrie 2015.

Dacă dorești să te înscrii ca voluntar, o poți face pe situl Plantăm fapte bune în România.

Dacă dorești să te înscrii cu compania, trimite un mail la office@resursecivice.ro.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/484694015038705/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *