Invitație adresată domnilor Făgădău și Chițac

Cristi Hagi

Constănțenii au dreptul să vadă o dezbatere între principalii candidați la Primăria Constanța. O dezbatere în care aceștia să își prezinte proiectele pentru oraș și în care să vorbească despre modul cum doresc să le pună în practică. O dezbatere în care să se confrunte în idei, nu în acuzații.

Îi invit și pe această cale pe principalii doi candidați la fotoliul de primar, Decebal Făgădău și Vergil Chițac, la o emisiune de dezbatere electorală, în data de 2 iunie, de la ora 17.00, la Dobrogea TV, sau înregistrat, în orice altă zi. Nu trebuie să fie neapărat în studioul nostru, alegem de comun acord un spațiu.

Dacă nu sunteți de acord cu acești termeni, vă propun o dezbatere pe care să o difuzăm live pe Facebook și pe care să o preia toate televiziunile interesate.

Evident, temele emisiunii și modul de desfășurare vor fi dezbătute cu echipele de campanie ale celor doi.

Este o inițiativă de care poate că cei doi nu au nevoie, dar constănțenii au. Aș îndrăzni să spun că și tânăra și ciudata noastră democrație are.

Echipele de campanie au numărul meu de telefon. Sper să mă sune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *