IPS Teodosie, decorat de stat, cercetat de DNA. Ce constănțeni mai au acasă ”Ordinul Steaua României”

ips-teodosie-5

Ordinul național ”Steaua României” este cel mai vechi și mai celebru ordin național. Statul român nu poate acorda o distincție mai nobilă celor mai de seamă reprezentanți ai săi. Este înființat de Cuza Vodă, în 1864. Pe lista celor decorați se află personalități din România și de peste hotare: președinți de stat, oameni de știință, oameni de cultură, politicieni, preoți, etc. Printre ei se regăsesc și persoane care, după ce au primit această distincție, fie au fost condamnate penal și și-au ispășit pedeapsa în închisoare, fie sunt cercetate penal în momentul de față.

ISP Teodosie, cel mai recent caz

Cel mai recent caz de persoană decorată cercetată penal este cel al Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodoscu. Petrescu Macedon, în acte. Acestuia i-a fost conferit, încă din noiembrie 2002, Ordinul Național Steaua României, în gard de Cavaler, pentru ”pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. Teodosie era doctor în Teologie din anul 1999, la Universitatea Ovidius din Constanța, cu lucrarea ”Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii”, iar în 2002 devenea profesor universitar. Universalitatea distincției oferită de președintele Iliescu vine probabil din faptul că IPS Teodosie fusese, așa cum își notează în biografie, delegat în activităţi pastorale în străinătate, respectiv S.U.A. – 1995; Suedia şi Norvegia – 197; Paris – 1998; Italia – 2000.

O afacere pesedistă

Dacă IPS Teodosie este numai cercetat penal, alte persoane, decorate de către statul român, au fost condamnate cu executare și chiar și-au executat pedeapsa în detenție. Printre ei, o parte din liderii din trecutul PSD. Cel mai celebru nume este cel al lui Adrian Năstase, care a primit, în anul 2002, Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce. Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru şantaj şi luare de mită, în dosarul „Zambaccian”, și  la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Pe lista condamnaților decorați se numără și Miron Mitrea, decorat cu  Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în 2002. Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În același dosar a fost condamnată și Irina Paula Jianu, care a fost decorată, la rândul său, în anul 2004, cu Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler. Decorat și condamnat, de data aceasta la închisoare cu executare, este și medicul Șerban Alexandru Brădişteanu, în dosarul ”Trofeul calității”. Brădișteanu a primit Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer, în 2002.

A rămas fără distincție

Ordinul Steaua României poate fi și retras. S-a întâmplat așa în primăvara acestui an, când președintele României, Klaus Iohannis, a decis retragerea ordinului Steaua României lui Laszlo Tokes, precizând că cel care primeşte o astfel de distincţie a statului trebuie să respecte Constituţia României. eşedintele a precizat, joi, la Palatul Cotroceni, că decizia sa vine ca urmare a hotărârii instanţei. El a spus că atunci când statul român acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins şi să îi recunoască un merit, însă, în acelaşi timp, cel care primeşte decoraţia trebuie să recunoască România, Constituţia şi valorile care stau la baza acesteia. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv retragerea decoraţiei „Steaua României” în ceea ce îl priveşte pe europarlamentarul Laszlo Tokes judecătorii confirmând astfel decizia luată de Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României”.

Șase grade

Ordinul Steaua României se acordă, în formula actuală, din 1998. Poate fi primit și de cetățeni români, și de străini. Ordinul are șase grade. Cel mai important este cel de Colan, urmat de: Mare Cruce, Mare Ofițer, Comandor, Ofițer, Cavaler. Primele distincții, în forma actuală, au fost acordate, chiar în 1998, președintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, președintelui Republicii Peru, Alberto Fujimori, președintelui Republicii Finlanda, E.S. Ahtisaari, Martti, și președintelui Republicii Bulgaria, Petăr Stoianov.

Printre constănțenii care au mai primit această distincție se numără:

  • Eden Mamut, profesor universitar, doctor în Științe Tehnice (anul 2000)
  • Adrian Severino Bavaru, profesor universitar doctor, ex-rectorul Universităţii „Ovidius” (anul 2000)
  • Iancu Viorel Borună, Şef birou, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa (anul 2004)

Pe 17 octombrie 2016, IPS Teodosie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, luni, pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii susţin că acţiunile IPS Teodosie şi ale complicilor au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de lei.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă ‘vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin’, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.(…) Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)”, se arată în comunicatul DNA.

În plus, în primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro.

„Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie„, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Inculpatului Petrescu Teodosie i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Beca Stere, Malaxa Bogdan- Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian-Ioan, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi asupra lui Ştefan Aurelian, suspectat de aceleaşi fapte.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cine are interes ca tătarii să nu mai fie reprezentați în Parlament?

lun oct. 24 , 2016
Tătarii din România riscă să nu mai fie reprezentați în Parlament, în următorii patru ani. ”Nici în ultimii patru ani nu am fost, pentru că deputatul Amet Varol nu a făcut nimic pentru comunitate”, a pus punctul pe i președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR). Cum […]

V-ar putea interesa și: