La Medgidia s-a dat startul ”Săptămânii Naționale a Voluntariatului ediția 2017 – POȚI. VREI. DAR FACI?”

medgidia voluntariat

În perioada 15 – 21 mai 2017, Primăria Municipiului Medgidia, prin intermediul Serviciului de Asistență Socială Comunitară și al Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord, organizează la nivel local, cea de – a XI – a ediție a ”Săptămânii Naționale a Voluntariatului, ediția 2017 – ”POȚI. VREI. DAR FACI?”.

Deschiderea oficială a acestui adevărat maraton de acțiuni nonformale dedicate celor care iubesc voluntariatul, a avut loc astăzi, 15 mai 2017, printr-o conferință de presă susținută în sala de ședințe a Consiliului Local Municipal. Sub egida sloganului ”POȚI. VREI. DAR FACI?”, administrația publică locală a reunit oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ dar și a organizațiilor nonguvernamentale locale, pentru a promova conceptul de voluntariat la nivel local.

Acest amplu proiect național reprezintă cel mai mare eveniment anual de celebrare a voluntariatului și de apreciere publică a voluntarilor din România. Menirea evenimentului este de a mobiliza cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul și pentru a atrage sprijinul comunității.

Activitățile specifice evenimentului se vor desfășura după următorul program:

Luni – 15.05.2017

11.00 – Conferință de presă – deschiderea oficială a Săptămânii Naționale a Voluntariatului;

14.00 – Promovarea voluntariatului în cadrul Școlii Gimnaziale ”I.L.Caragiale” prin distribuirea pliantelor și semnelor de carte confecționate de către voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord;

Marți – 16.05.2017

11.00 – Acțiunea ”Voluntar pentru voi” – implicarea comunității locale pentru a ajuta și sprijini persoanele defavorizate din cadrul Spitalului Municipal Medgidia;

15.00 – Atelier de creativitate – Pictură pe apă – organizat de către voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord și elevi ai Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, coordonați de profesor Anișoara Ciornei și dedicat copiilor cu dizabilități din cadrul Asociației ”Curcubeul Cunoașterii”;

Miercuri – 17.05.2017

15.00 – Promovarea voluntariatului în cadrul Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncuși” prin distribuirea pliantelor și semnelor de carte confecționate de către voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord;

16.00 – Atelier de creativitate – Pictură pe apă – organizat de către voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord și elevi ai Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, coordonați de profesor Anișoara Ciornei;

Joi – 18.05.2017

10.00 – Promovarea voluntariatului în cadrul Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” și Liceului Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” prin distribuirea pliantelor și semnelor de carte confecționate de către voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord;

14.00 – Acțiunea de ecologizare a parcului din zona nord (IMUM) a municipiului Medgidia – ”Strângi azi, respiri mâine”;

Vineri – 19.05.2017

13.00 – Acțiunea ”Inelul prieteniei – Punte între generații” – coordonată de voluntarii Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord.

Aflată la cea de – a XI – a ediție la nivel local, această acțiune are o mare importanță prin obiectivul său generos de promovare a voluntariatului și prin implicărea activă a cetățenilor de toate vârstele în programe sociale de ajutorare a persoanelor defavorizate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *