La un pas de moarte, după ce balustrada de la Cazino s-a rupt. Reacția Primăriei Constanța

Sursa foto: Facebook.com

O turistă supraponderală a fost la un pas de tragedie pe faleza Cazinoului din Constanța.

Turista de 35 de ani se plimba în zonă. A vrut să-și facă o fotografie și s-a sprijinit de gard. Una dintre bare s-a rupt și femeia a căzut de la circa 2,5 metri înălțime, pe ciment.

O autospecială SMURD a ajuns la fața locului și a preluat victima.

Medicii spun că are multiple leziuni, dar că viața nu îi este pusă în pericol.

Faleza a fost reabilitată de firma constănțeană ABC Val, abonată la licitațiile organizate de Primăria Constanța.

Sursa foto: Facebook.com

Proiectul „Restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării-Cazino-Port Tomis“ a costat 14.790.098,44 de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 9.560.835,17 lei, cea a Guvernului României, de 2.100171,02 lei, iar a Primăriei Constanţa, de 3.129.092,25 de lei. Proiectul a fost demarat în mai 2012 şi, potrivit declaraţiilor lui Ani Merlă, directorul Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, este „o mândrie pentru municipalitate”.

Lucrările pentru restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării-Cazino-Port Tomis au presupus reparaţii şi refacerea zidurilor de sprijin, reabilitarea aleii de promenadă – faleza Cazino, a aleilor pietonale din parc, precum şi a scărilor şi a zidurilor de sprijin ale taluzurilor şi rampelor scărilor.

Reacția primăriei

Primăria Constanța a trimis un comunicat de presă în legătură cu acest incident. Iată conținutul său:

În această după-amiază
pe faleza Cazinoului din Constanţa a avut loc un accident regretabil.Una dintre
barele de protecţie a parapetului a cedat şi o femeie a cazut suferind un
traumatism.Un echipaj
SMURD a transportat-o rapid la Spitalul Județean de Urgență Constanța, femeia
fiind conştientă şi colaborantă.La aceasta oră
se fac ultimele investigaţii, pentru stabilirea diagnosticului final, iar din
declaraţiile reprezentanţilor medicali, pacienta este în afara oricărui pericol
şi urmează a fi externată.Viceprimarul Decebal
Făgădău a dispus efectuarea unei anchete interne de către o comisie formată din
reprezentanţi ai Poliţiei Locale, Direcţiei de Gospodărire Comunală şi
managerul de proiect.
De asemenea vor
fi sesizate organele de Poliţie şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.Constructorului
i s-a dispus verificarea întregii balustrade pentru a se asigura că nu se vor
mai repeta asemenea incidente.
Lucrarea a fost
realizată cu fonduri europene şi are o garanţie de 5 ani, întreaga
responsabilitate privind calitatea lucrărilor aparţinând constructorului.În funcţie de
rezultatele anchetelor, vor fi luate toate măsurile legale.La ora
transmiterii anunţului, reprezentantul municipalităţii contactează familia şi
persoana accidentată asigurându-le tot suportul de care au nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *