Lovitură dură pentru Nicușor Constantinescu, în ziua alegerilor din PSD

Nicușor Constantinescu

Astăzi, cu câteva ore înainte de alegerile pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PSD Constanța, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța a primit o lovitură grea. Cu atât mai grea cu cât acesta a anunțat că dorește să candideze pentru funcție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a sa, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță (județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria).
La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv.
La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv.
Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului.

Până în acest moment, Consiliul Județean Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *