Mafia scormonitorilor din gunoaie. De ce trebuie oprită. VIDEO

scormonitori gunoaie

Știați că și gunoiul se fură? Pare greu de crezut, dar așa este. Sunt sigur însă că v-ați întâlnit deja cu acest fenomen. Sunt sigur că ați văzut, trecând pe lângă ghenele amplasate pe spațiul public, găști de țigani care scormonesc în ele. Vin cu saci în spate sau chiar cu o căruță și caută prin deșeuri. Uneori, pur și simplu răstoarnă gunoiul pe trotuar sau pe șosea, pentru a-l putea sorta în voie. Alteori i-am văzut luându-și copii și aruncându-i, la propriu, în ghenă. Când spun copii mă refer la minori fără discernământ, care ar trebui apărați de aceste abuzuri inumane de către instituțiile statului, dacă părinții își bat joc de ei și îi pun în pericol.

Am crezut inițiat că o fac de foame și am închis ochii. Încercând să aflu însă adevărul, am descoperit lucruri extrem de interesante. Scormonitorii sunt numai o parte a unui lanț întreg care scoate profituri fabuloase din această activitate. Oamenii caută în general PET-uri, dar și alte deșeuri reciclabile. Avem imagini, pe care le vom prezenta în alte articole, cu firme care au cifre de afaceri de milioane de euro și care sunt implicate în acest fenomen.

Mai mult, reprezentanții companiei care se ocupă de salubritate în municipiul Constanța, Polaris M. Holding, au încercat să-i angajeze.

”Le-am făcut acestor oameni oferte de angajare în cadrul firmei, cu salariu bun, cu carte de muncă și toate beneficiile care decurg de aici. Nici nu au vrut să audă. Nu am reușit să angajeze niciun om”, a spus Eduard Martin, administrator unic al Polaris.

Furtul și pericolul la care se expun sunt două aspecte ale problemei. Al treilea, poate cel mai important, este mizeria de nedescris pe care o lasă în urmă și pe care noi, constănțenii obișnuiți, o reclamăm. Este, nu exagerăm, un atentat la sănătatea publică. Își pun în pericol sănătatea proprie, pentru că se pot îmbolnăvi la contactul direct și neprotejat cu deșeurile, iar orice boală pe care o contractează o pot transmite mai departe. În plus, pentru a acționa nestingheriți, scormonitorii sparg sistemul de închidere a platformelor de gunoi. Prin urmare, accesul copiilor care se joacă în zonă este nestingherit, iar pericolul iminent. Deșeurile pe care le aruncă peste tot în goana după PET-uri adună câinii comunitari, mai flămânzi și mai mulți ca niciodată, dar și șoarecii și șobolanii, care intră în platforme și găsesc hrană din belșug.

Reprezentanții Polaris spun că vandalizarea platformelor anulează însuși scopul pentru care acestea au fost create, acela de a împiedica împrăștierea deșeurilor în jurul platformelor de colectare, de a proteja sănătatea populației și de a nu afecta estetica urbană. Mai mult, colectarea deșeurilor se realizează în condiții stricte de protecție pentru mediul înconjurător și pentru sănătatea populației. Din acest motiv, containerele sunt împrejmuite de platforme. De altfel, în orice țară din lumea civilizată, numai operatorul de salubritate are autoritatea necesară de a deschide platformele în momentul colectării deșeurilor, iar accesul persoanelor neautorizate în interiorul platformelor este strict interzis. La noi însă, ca la nimeni.

Constanța 100% începe o campanie cu această ocazie pentru curățarea orașului, o campanie intitulată pentru o Constanță curată. Sperăm să ni se alături colegi din presă, dar și instituții ale statului, pentru ca fenomenul scormonitorilor să fie eliminat, pentru a avea un oraș curat, pentru ca sănătatea copiilor noștri și a noastră să nu fie pusă în pericol din cauza gunoaielor lăsate în urmă de această mafie bine pusă la punct. Există și soluții și nu sunt dificil de aplicat.

Vom reveni. Până atunci, iată un clip în care se vede cum scormonitorii acționează nestingheriți.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *