Oamenii care se dau cu zeamă de lămâie pe față. Îi recunoașteți?

cristian hagi

Un tip masiv, de vârstă medie, intră într-o bancă din Pittsburgh, SUA. Se uită direct în camerele de supraveghere, zâmbește și apoi se îndreaptă spre casiere și le cere toți banii pe care îi au. A repetat isprava într-o a doua bancă. Se întâmpla în 1995.

Pentru poliție a fost floare la ureche să-l prindă, aveau imagini clare cu el. A fost reținut în aceeași zi. Omul, McArthur Wheeler se numea, a fost realmente uimit că a fost identificat.

„Dar m-am dat cu zeamă de lămâie pe față”, a murmurat el.

Oricât de curios ar părea, domnul Wheeler ERA CONVINS că dacă se va pe față cu zeamă de lămâie va deveni invizibil în fața camerelor de luat vederi. Nu înțelegea cum a fost detectat, pentru că în sinea lui știa că nu se apropiase de vreo sursă de căldură, care i-ar fi ruinat invizibilitatea.

Polițiștii l-au supus mai multor teste și au tras concluzia că omul nu era nici nebun, nici sub influența drogurilor. Pur și simplu s-a înșelat incredibil crezând că zeama de lămâie îl va face nevăzut.

Jafurile din Pittsburgh ar fi fost, poate, un subiect mort și îngropat, dacă nu ar fi atras atenția unui psiholog, David Dunning. Acesta, împreună cu un student, Justin Kruger. În urma mai multor studii, au publicat o lucrare intitulată „Unskilled and unaware of it”, în care vorbesc despre ceea ce a rămas cunoscut ca „efectul Dunning-Kruger” sau efectul de supraîncredere/supraapreciere. Pe scurt, afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:

  1. vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
  2. nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;
  3. nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
  4. vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv;
  5. În contrast cu cei buni, „cei slabi nu rețin sugestiile că ar fi nevoie să se instruiască”.

Concluziile sunt bazate, spuneam, pe o serie de teste. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecților despre ei înșiși asupra abilităților de raționament logic, cunoștințelor gramaticale și umorului. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii subiecților li s-a cerut să estimeze poziția lor în lot: cei competenți și-au estimat poziția corect, în timp ce cei incompetenți și-au supraestimat poziția. După Dunning and Kruger, de-a lungul a patru studii autorii au observat că subiecții clasați în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica și logica și-au supraestimat cu mult posibilitățile. Deși testele îi situau la nivelul de 12 % (în al patrulea sfert) ei s-au estimat la nivelul de 62 % (în sfertul al doilea). În același timp, cei cu adevărat pricepuți au avut tendința să-și subestimeze competența lor. În mare, subiecții care au considerat testele ușoare au estimat greșit că aceste teste sunt ușoare și pentru ceilalți.

Teoria aceasta explică, de exemplu, de ce la emisiuni cum ar fi „Românii au talent” vin tot felul de personaje bizare, care se fac de râs, dar care sunt realmente surprinse când jurații le dau un vot negativ.

Vă recomandăm și: Știți să recunoașteți un politician psihopat? Test

Efectul despre care vorbim este vechi de când lumea, dar nu fusese teoretizat.

„Ignoranța generează mai des încredere decât cunoștințele”, afirma Darwin.

Vechii greci știau și ai acest lucru.

„Ignorantul afirmă, savantul se îndoiește, iar înțeleptul reflectează”, spunea Aristotel.

Mulți dintre politicienii care ne conduc și mulți dintre șefii de instituții numiți de aceștia în funcții sunt candidați ideali pentru a demonstra că efectul Dunning-Kruger este adevărat. New York Magazine spune acest lucru despre, de exemplu, președintele SUA, Donald Trump. Un președinte care afirmă despre sine că este un geniu și care spune

„I don’t think there’s ever been a president elected who in this short period of time has done what we’ve done” („Nu cred că a mai existat vreodată un președinte ales care, într-o perioadă atât de scurtă de timp, să facă ce am făcut noi”).

Vă recomandăm și: Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș

Dacă-l lăsăm deoparte pe Donald Trump însă și ne uităm în ograda noastră, sunt convins că putem identifica politicieni pentru care definiția efectului Dunning-Kruger se aplică 100%. Îi recunoașteți după modul doct în care vorbesc despre probleme despre care nu au habar. Îi recunoașteți după faptul că nu spun niciodată „am greșit”, „mă scuzați” și că nu recunosc faptul că alții sunt mai buni decât ei. Îi recunoașteți după faptul că, atunci când li se atrage atenția asupra faptului că există hibe în competențele și/sau acțiunile lor, în loc să îndrepte aceste hibe, reacționează coleric și instinctiv: fie întorc spatele celui care le atrage atenția, fie fac din acesta un dușman de moarte, fie îl atacă și denigrează în orice fel pot. Îi recunoașteți și după modul superior în care vorbesc, folosind întotdeauna pronumele personal la persoana 1, spunând „EU”, nu „NOI”, de parcă în acest „EU” se regăsește toată cunoaștere lumii, de parcă nu ar mai avea nevoie, niciodată, de o altă opinie. Sunt zei, deciziile lor nu pot fi contestate, fie că vorbim de decizii privind administrarea unui oraș, conducerea unei instituții sau schimbarea unor legi (chiar și economice sau juridice).

Vă recomandăm și: Diavolul din politicieni

Problema nu este însă a lor, în principal, ci a celor competenți. Efectul despre care vorbim spune că aceștia din urmă se subestimează și nu acționează. Din cauza asta aveam politicienii pe care îi avem, șefii de instituții pe care îi avem. Ajunși în anumite funcții, aceștia se înconjoară de lingușitori, de curtezani politici, de oamenii care nu știu decât să le cânte în strună. Cu cât o fac mai mult, cu cât aceștia cred mai mult în competența lor.

Cristian Hagi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *