Ofertă pentru elevi și profesori din partea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

delfinariu 1

Pentru că suntem aproape de finalul semestrului școlar, vă reamintim o ofertă pe care Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța o are pentru profesori și elevi. CMSN oferă acestora posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale.

Oferta cuprinde:

– vizionarea spectacolului de la Delfinariu

– vizitarea Microrezervației de păsări și animale

– vizitarea secției de păsări exotice

– vizitarea parcului dendrologic

– vizitarea Planetariului

– cursuri tematice în cadrul instituției muzeale, susținute de către profesorii coordonatori la sala de conferințe ing. Stanciu Marcel, din cadrul complexului muzeal.

Costurile unei astfel de activități cultural educative sunt de 3 lei/elev (în grupuri organizate de minimum 20 de elevi, coordonate de profesori).

Profesorii coordonatori și persoanele care însoțesc grupul – în funcție de vârsta elevilor, cel puțin una la 10 elevi) beneficiază de intrare gratuită.

Rezervările în cadrul acestui program, precum și stabilirea lecțiilor tematice se fac în acord cu specialiștii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și alte detalii se obțin la telefon 0241.481.230.

Pentru că suntem aproape de minivacanța de Paște și săptămâna ”Școala Altfel”, vă reamintim o ofertă pe care Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța o are pentru profesori și elevi. CMSN oferă acestora posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale.

Oferta cuprinde:

– vizionarea spectacolului de la Delfinariu

– vizitarea Microrezervației de păsări și animale

– vizitarea secției de păsări exotice

– vizitarea parcului dendrologic

– vizitarea Planetariului

– cursuri tematice în cadrul instituției muzeale, susținute de către profesorii coordonatori la sala de conferințe ing. Stanciu Marcel, din cadrul complexului muzeal.

Costurile unei astfel de activități cultural educative sunt de 3 lei/elev (în grupuri organizate de minimum 20 de elevi, coordonate de profesori).

Profesorii coordonatori și persoanele care însoțesc grupul – în funcție de vârsta elevilor, cel puțin una la 10 elevi) beneficiază de intrare gratuită.

Rezervările în cadrul acestui program, precum și stabilirea lecțiilor tematice se fac în acord cu specialiștii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și alte detalii se obțin la telefon 0241.481.230.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

10 lucruri pe care nu le ştii despre mintea ta

lun apr. 11 , 2016
Cu toate ca am avansat tehnologic foarte mult în ultimele decenii, încă ştim foarte puţine lucruri despre mintea noastră, despre cum o putem folosi la parametri mai înalţi şi despre cum acest “super-computer” are nevoie de comenzi şi antrenament zilnic pentru a pune viaţa în mişcare. Psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut […]

V-ar putea interesa și: