Operatorii portuari acuză Fondul Proprietatea de „contribuție toxică” la dezvoltarea Portului Constanța

port constanta

Fondul Proprietatea trimitea, ieri, un comunicat de presă către mass-media din România, referitor la Portul Constanța (îl puteți citi mai jos). La nici 24 de ore, Organizația Patronală Operatorul Portuar a reacționat.

Iată ce spun operatorii portuari:

„Prin comunicatul promovat in cursul zilei de ieri, 26.06.2017, Fondul Proprietatea aduce la cunostinta publicului ca urmeaza sa conteste din nou Cadrul Legal de Dezvoltare al Portului Constanta, printr-o scrisoare inaintata Presedintelui Romaniei. Astfel, Fondul Proprietatea incearca blocarea promulgarii Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si a cailor navigabile – cea mai importanta initiativa legislativa din ultimul deceniu, in domeniul reglementarii porturilor romanesti, care aliniaza legislatia portuara la reglementarile europene stabilite prin Regulamentul European adoptat in data de 15 februarie 2017.

Fondul Proprietatea are o contributie toxica. Astfel, in decursul a noua luni ale anului 2016, in Portul Constanta, acolo unde Fondul Proprietatea a fost participant, programul de intretinere a infrastructurii de transport naval s-a realizat in proportie de doar 12% din bugetarea aprobata la inceputul anului 2016. Acest fapt s-a intamplat ca urmare a actiunilor Fondului Proprietatea de impiedicare a intretinerii si dezvoltarii infrastructurii.

Reamintim ca, in ultimii 15 ani, Fondul Proprietatea a obtinut mai mult de 40 de milioane de euro din participatiile detinute la societatea de administrare a Portului Constanta, si nu a avut nicio contributie la intretinerea si dezvoltarea infrastructurii portuare apartinand Statului Roman, ci mai mult a actionat impotriva Statului Roman.

Administratorul Fondului Proprietatea incearca sa blocheze promulgarea actului normativ deoarece acesta obliga administratiile portuare sa investeasca peste 50% din veniturile obtinute in repararea, intretinerea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii si, in consecinta, impiedica asigurarea de beneficii gratuite Fondului Proprietatea si administratorului sau Franklin Templeton Investment Management, prin acordarea de dividende necuvenite, avand in vedere neparticiparea acestora la investitii.

Reglementarea tarifelor portuare propuse prin noua lege transpune o practica europeana prin care porturile comunitare se lupta pe o piata concurentiala libera, iar organismul nou creat in cadrul Consiliului Concurentei la care Fondul Proprietatea face referire, va detine calitatea de arbitru, exact cu privire la reglementarea tarifelor de utilizare domeniu portuar si la relatiile dintre operatorii portuari si societatile de administrare a porturilor. Acest organism nu este neconstitutional, ci este propus de Comunitatea Europeana si deja opereaza in domeniul Cailor Ferate din Romania.

Astfel constatam ca prin ultimele demersuri efectuate, Fondul Proprietatea incearca, in scopul apararii propriilor interese, sa distruga consensul obtinut dupa consultari indelungate ale tuturor actorilor reprezentativi implicati in industria portuara. Proiectul sustinut public de comunitatile portuare de la Marea Neagra si de la Dunare, dar si de catre Ministerul Transporturilor si avizat favorabil de Consiliul Concurentei, a obtinut de asemenea consensul politic (rezultat ca urmare a votului Senatului Romaniei – un numar de 101 voturi pentru, 8 abtineri si niciun vot impotriva si al Camerei Deputatilor – un numar de 243 voturi pentru, 30 de abtineri si niciun vot impotriva).

Totodata, trebuie sa reamintim ca acest proiect legislativ a fost deja supus procedurii de reexaminare, punandu-se astfel in aplicare decizia Curtii Constitutionale a Romaniei care a constatat neconstitutionalitatea in ceea ce priveste strict procesul legislativ de adoptare a legii si nicidecum continutul actului normativ.

Fondul Proprietatea este un fond de investitii care si-a pierdut scopul initial, fiind un mecanism prin care, fara a se depune eforturi si fara a realiza investitii, se reuseste obtinerea de beneficii financiare substantiale din institutiile Statului cu implicare in decizii strategice.

Demersul Fondului Proprietatea de a solicita Presedintelui Romaniei sa ia decizia nepromulgarii legii si sa o transmita catre Curtea Constitutionala sau catre Parlament in vederea reexaminarii, este total nefondat, fiind un act de rea-credinta, manipulare si aparare a propriilor interese financiare.

Ne aflam astfel in situatia in care ne intrebam cum un fond de investitii strain care activeaza in Romania, fara reprezentativitate sociala si care a obtinut in ultimii ani beneficii substantiale din exploatarea bunurilor Statului Roman, poate in continuare sa incerce blocarea unui act normativ care reuseste, dupa 20 de ani, sa defineasca un cadru legal in beneficiul portului Constanta, al industriei navale si al industriilor conexe, act care transparentizeaza deciziile administratiilor portuare, aliniaza tarifele portuare in mod concurential in scopul atragerii traficului de marfuri si a investitorilor si care este totodata in deplin acord cu normele Uniunii Europene in materie.”

Operatorul Portuar subliniază, cu titlu de exemplu, rezultatele inacceptabile ale indeplinirii programului de reparatii si investitii din ultimii ani in contextul distribuirii de dividende:

2013 2014 2015 2016
 

Indicatori

Program in mii lei Realizat in procente Program in mii lei Realizat in procente Program in mii lei Realizat in procente Program

in mii lei

Realizat 9 luni in procente
Program de reparatii  

31.600

 

81,70%

 

29.110

 

43,26%!!!!

 

24.397

 

38,22%!!!!

 

33.782

 

12,29%!!!!

Investitii totale  

354.883

 

97,70%

 

347.222

 

83,31%

 

426.920

 

85,75%

 

98.148

 

36,71%!!!!

 

Program reparatii realizat fata de programat


Program investitii totale realizat fata de programat:


Fondul Proprietatea a transmis o scrisoare către Președintele Klaus Iohannis subliniind mai multe motive care, în viziunea Fondului, reprezintă o bază puternică pentru nepromulgarea unei legi adoptate recent de Parlament și care aduce modificări Ordonanței Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor, întrucât obstrucționează puternic dezvoltarea economică a tuturor porturilor românești. Argumentația Fondului este bazată atât pe considerente de constituționalitate, cât și de natură economică, reliefând articole din lege care încalcă prevederi constituționale, în plus față de impactul economic negativ și privilegiile nedrepte generate în favoarea operatorilor portuari.

Dintr-o perspectivă constituțională, în viziunea Fondului, legea porturilor încalcă:

  • Multiple principii care protejează libertatea economică, economia de piață liberă, libertatea comerțului, concurența loială, precum și nediscriminarea, întrucât legea îngheață chiriile la tarifele minime din prezent pentru următorii 10 ani și favorizează un număr limitat de operatori portuari care vor beneficia de aceste tarife.
  • Dispozițiile constituționale referitoare la realizarea justiției prin instanțele judecătorești. Legea impune înființarea unui Consiliu de Supraveghere, care va avea puterea să decidă în cazul unor potențiale conflicte între operatorii portuari și administrațiile porturilor, creând astfel un substitut pentru instanțele de judecată, ceea ce este neconstituțional. Mai mult, deciziile Consiliului vor fi puse în aplicare imediat, conferind acestei noi entități puteri discreționare.

În plus, Fondul atrage atenția asupra considerentelor de natură economică care fundamentează necesitatea re-examinării legii de către Parlament:

  • Creează premisa unui uriaș transfer de avuție de la companiile cu capital de stat, care administrează porturile, către operatori portuari privați.
  • Nivelul chiriilor și structura acestora ar trebui stabilite în funcție de cerere și ofertă, nu prin lege, acest lucru reprezentând un precedent extrem de periculos.
  • Restrânge concurența și oportunitatea egală atât pentru operatorii existenți, cât și pentru investitorii noi, astfel limitând potențialul de dezvoltare a Portului Constanța, precum și a tuturor porturilor românești aflate la Marea Neagră, dar și cu ieșire la Dunăre.

Comentând despre potențialele consecințe negative ale implementării Legii Porturilor, Greg Konieczny, CEO Fondul Proprietatea și Manager de Portofoliu, declară:

Greg Konieczny, Fund Manager, Fondul Proprietatea

Greg Konieczny, Fund Manager, Fondul Proprietatea

Estimările noastre arată că, numai în cazul Portului Constanța, pierderile din încasarea chiriilor derizorii stabilite în baza tarifelor plătite in prezent de primii 5 operatori portuari ar ajunge la circa 26 milioane Euro pentru următorii zece ani. Acești 5 operatori ocupă 37% din suprafața portului și au obținut contractele de închiriere în urmă cu mulți ani prin negocieri directe. Doar circa 10% din suprafața închiriată din Portul Constanța a fost atribuită în circumstanțe transparente prin licitații publice. Având în vedere aceste date, dar și numeroasele aspecte ale legii care favorizează operatorii, nu este dificil să ne dăm seama că această lege este dedicată oligarhilor din porturi pentru a menține în buzunarele lor bani ce altfel ar ajunge la statul român, dacă nivelul chiriilor ar fi setat de mecanismele de piață liberă. Fondul Proprietatea solicită Președintelui Klaus Iohannis să ia în considerare argumentația Fondului cu privire la impactul extrem de dăunător al acestei legi asupra statului român și să ia decizia de a trimite legea la Curtea Constituțională sau de a fi reexaminată de Parlament.”

Și Fondul Proprietatea a trimis cifre. Tabelul de mai jos include tarifele de închiriere plătite de primii 5 operatori ai CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanţa și pierderile generate pentru companie:

Top 5 operatori din Portul Constanța
Suprafața ocupată 1,839,073
Tarif plătit în prezent (RON/mp) 0.2488
Media chiriei în contractele semnate recent, prin atribuire directă 0.782
Potențiale venituri pierdute în 10 ani

 

118,463,662 RON

26,035,969 EUR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *