Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Marius Mihalache & Band – spectacolul lumii la Mamaia

Festivalul Mamaia Fairytale, 1st edition continuă cu o surpriză în premieră la malul mării. Week-endul 18-20 august se deschide cu Swing World – Marius Mihalache & Band şi Irina Sârbu & Band! Cine nu a auzit de celebrii artişti şi de nu mai puţin celebrele trupe? Dacă totuşi nu, sunteţi invitaţi din toată inima la o seară dinamică şi plină de aplomb, vineri, 18 august 2017, de la ora 20.30, în Piaţeta Cazino din Mamaia.

Sâmbătă, 19 august, ora 20.30, toată ţara va participa la concertul monstrului sacru Ovidiu Lipan Ţăndărică, alături de violonistul Mani Neumann şi chitaristul Ulli Brand, doi muzicieni germani crescuţi la şcoala veche şi iremediabil îndrăgostiţi de România şi, mai ales, Mamaia şi Vama Veche. Ovidiu Lipan Ţăndărică, unul dintre cei mai spectaculoşi şi longevivi muzicieni români, care a dat tonul muzicii de cea mai bună calitate nu numai în România, ci şi în Germania, în perioada în care s-a aflat în autoexil, cu cei de la Phoenix. A colaborat cu Fanfara din 10 Prăjini, apoi „Renașterea / Pro Europa”, Gheorghe Zamfir, Grigore Leșe, Marius Mihalache, Toni Putrino (Australia), Dzidek Marcinkevici (Polonia), Kappl (Germania), Marius Mihalache, Laurențiu Horjea, Mihai Neniță, Chiba Daki, Mani Neumann, Margareta Pâslaru şi mulţi alţii. Opera sa are accente din toate timpurile şi culturile, făcând din artist un demn reprezentant al lumii sunetelor şi un ambasador excelent pentru România.

Seara se va încheia cu „Ciuleandra”, un spectacol-manifest de lumini și lasere, pus în scenă de către Adrian Stavian și o echipă de artiști ai Teatrului Semn din Constanța. Organizatorii descriu spectacolul ca fiind un amalgam de ”legende românești aduse la viață cu forța de expresie a sunetului și a luminii, totul structurat pe muzică originală, special compusă pentru a redimensiona aceste valori. Combinarea elementelor – arhaice şi futuriste – folosind, pe de-o parte, jocul actorilor, prezența păpușarilor mânuitori de structuri supradimensionate, imaginea cuplului arhaic (Păstorul și Păstorița) sau a mitului Zburatorului și, pe de altă parte, efectele contemporane ale proiecțiilor de lumini și lasere, generează o atmosferă spectaculoasă impresionantă care scoate în evidență îmbinarea armonioasă dintre muzică și artele vizuale. Proiectul “Ciuleandra” aduce în fața publicului o parte din “lada de zestre” a miturilor și legendelor românești, într-o formă accesibilă societății contemporane, într-o încercare de transmitere către viitoarele generații a unei părți importante din spiritualitatea acestui popor”.

Duminică, 20 august 2017, de la ora 19.30, Gaşca Zurli şi Club Amicii au o singură misiune foarte specială: să aibă grijă şi să distreze la maximum copiii şi părinţii care se vor prezenta la apel, în Piaţeta Casino din Mamaia.

INTRAREA ESTE LIBERĂ.

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Asociația Eurocult, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Mulțumim Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliție al Municipiului Constanța.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genți (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *