Politicienii, ecologiști de campanie. O zi plantează copaci, patru ani închid ochii la distrugerea spațiului verde

Cristi Hagi

Puteți spune orice vreți despre politicienii din Constanța, dar nu mai că nu iubesc spațiul verde și copacii nu. Ați fi în eroare totală. Oamenii aceștia nu numai că știu care este importanța copacilor, dar și fac ceva în acest sens. Da, fac. De exemplu, plantează cu mâinile și lopețile lor arbori în tot județul.

Fac și declarații extrem de importante. Ia uitați, de pildă, ce spunea, în noiembrie 2012, Alexandru Mazăre, senator PSD: ”Orice copac plantat înseamnă o viaţă în plus. În mintea mea, fraza aste este echivalentă cu următoarea: ”Orice copac tăiat înseamnă o viață în minus.”

Să nu credeți că Alexandru Mazăre este un caz singular. Nu, nici pe departe, pesediștii au verdele în ADN. Eduard Martin, PSD, 27 noiembrie 2012, la amenajarea unui parc în Techirghiol: „Este o acţiune în care noi plantăm copaci, lucru pe care l-am mai făcut şi îl vom mai face cu mare plăcere. Eu, personal, şi USL suntem susţinători ai mediului înconjurător. Vrem ca toţi copiii să aibă o viaţă sănătoasă, într-un mediu înconjurător protejat chiar de noi.” Alexandru Mazăre spunea, tot atunci: „Este un gest cu mare încărcătură simbolică. Arată că problema mediului înconjurător trebuie să fie prioritatea tuturor.

Am găsit și o știre din 17 noiembrie 2012: ”Un copac înseamnă mai mult oxigen. Aşa s-au gândit şi locuitorii din cartierul Poarta 6 care au participat, sâmbătă, alături de senatorul PSD Alexandru Mazăre, candidat în Colegiul 3 Senat, şi deputatul PSD Eduard Martin, candidat în Colegiul 6 Deputaţi, la o acţiune de plantare de copaci în parcul din zonă. În primăvară, Parcul din Poarta 6 va arăta mult mai bine pentru că, sâmbătă, au fost plantaţi zeci de arbori care vor înfrumuseţa zona.”

Nici Mircea Banias, fost șef PDL, care a devenit senator din partea USL și acum este președintele ALDE, nu s-a lăsat mai prejos. A promis că plantează 500 de copaci în Constanța. ”În acest moment noi căutăm să identificăm zone în care pot fi plantaţi arbori. Deja am început un demers în acest sens, am avut mai multe acţiuni de plantare pomi în municipiul Constanţa şi vom continua. Încercăm să atragem cât mai mulţi cetăţeni, tineri, care să planteze un pom. Avem sprijinul Consiliului Judeţean, care ne pune la dispoziţie salcâmi. Ei au o pepinieră foarte mare, din care intenţionează să împădurească zone importante din judeţul Constanţa. Una din zonele în care am plantat deja pomi este zona Palazu Mare”, spunea în noiembrie 2012.

Mircea Dobre promitea, tot în noiembrie 2012, plantarea a nu mai puțin de 10 milioane de puieți. ”Prezent la acţiune, candidatul USL pentru Colegiul uninominal nr. 7 pentru un mandat de deputat, Mircea Titus Dobre a precizat că acest program promovat de CJ şi care vizează împădurirea Dobrogei. Avem 10 milioane de puieţi. Ne interesează să promovăm acest program de împădurire în zona noastră, deoarece sunt probleme majore din cauza secetei. Programul CJ are un rol foarte important, mai ales că sud – estul ţării este, după cum bine ştim, afectat anual de lipsa precipitaţiilor”, a explicat social democratul Mircea Titus Dobre.”

Și Nicolae Moga, senator PSD, a plantat copaci, în noiembrie 2012. ”La plantarea de pomi fructiferi de la Ciocârlia a participat şi senatorul PSD Nicolae Moga, care, ajutat de elevii şcolii din Ciocârlia de Sus, a reuşit plantarea unui piersic şi a unui măr. “Plantarea unui pom înseamnă salvarea unei vieţi. Implicarea copiilor în această acţiune este un lucru bun atât pentru autoritatea locală, şi pentru şcoală, dar şi pentru întreaga comună.”

Toate aceste acțiuni au avut loc în campania electorală din 2012 pentru Parlamentul României.

Parlamentarii PNL Puiu Hașotti, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu și ilustrul absent Victor Manea nu știu să fi făcut un astfel de gest, nici măcar de dragul imaginii.

Din noiembrie 2012 și până acum, toți acești parlamentari nu au mai plantat nici măcar un cactus. Ba mai mult, au fost muți ca un pește când în Constanța administrația Mazăre dădea autorizații de construcții pe spații verzi. Nu am auzit pe nimeni protestând când City Park Mall se extindea și nici acum, când au anunțat că taie 12 copaci pentru un giratoriu. Nici când parcul de la Casa de Cultură a devenit casa a două biserici, în detrimentul spațiului verde. Nici când blocurile de beton răpeau și ultimul metru pătrat de iarbă vecinilor revoltați de această situație. Nu au scos niciun cuvânt când Primăria Constanța a permis americanilor să taie un dud sănătos, unul dintre puținii copaci din zona peninsulară, pe motiv că nu dădea bine în scenariul apocalipsei al filmului (odată tăiat, zona peninsulară a fost însă o bună scenă a post-apocalipsei).

Au tăcut toți, de la mic de la mare, de la stânga la dreapta, cu o complicitate demnă de o crimă ecologică. Pentru că, nu-i așa, domnilor parlamentari, ”Orice copac tăiat înseamnă o viață în minus.”

Ca o amară ironie, iată ce mesaj electoral transmitea Radu Mazăre în 2008:

Mazare - mai mult verde

UPDATE 6 martie, ore 12.47

Deputatul Florin Gheorghe, acum (și deocamdată) UNPR, mi-a trimis un mesaj. Se pare că a plantat, anul trecut, circa 100 de brazi în curtea unei grădinițe și aceasta este o etapă dintr-un program mai complex. Detalii AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *