Primăria Techirghiol plătește 20.000 lei pentru promovare pe Facebook și 12.000 lei pentru salvamari

techirghiol

Ziarul Constanța 100% continuă să vă prezinte cheltuielile realizate de autoritățile și instituțiile publice, pentru a promova transparența și buna gospodărire.

Primăria Techirghiol s-a remarcat, zilele acestea, prin încheierea unui contract care are ca scop realizarea unui site web, în română și engleză, și promovarea online pe site-ul creat și pe rețele de social media. Astfel, firma cu care s-a semnat contractul va crea conținut și îl va distribui pe Facebook, G+, Twitter, Instagram etc, dar și pe pagini FB și grupuri administrate de către ea, precum și pe alte pagini, grupuri, evenimente administrate de terți. SRL-ul garantează un „reach” de 20.000 pe săptămână (atenție, nu vizualizări efective ale conținutului, ci „reach”).

Suma totala de a contractului este de 16.570, defalcată astfel:

  • realizarea Site Web in limba romana si limba engleza, suma platibila o singura data in valoare de 4.570 lei fara TVA (868.30 lei valoarea TVA, 5438.30 lei cu TVA)
  • 12.000,00 lei pentru servicii de promovare social media – mentenanta si intretinere site – in 6 transe lunare de cate 2000 lei fara TVA /luna (380 lei valoare TVA/ luna, 2380 lei valoare cu TVA/ luna).

Contractul a fost semnat prin cumpărare directă cu Cinic Film Services SRL, din București.

Potrivit vrăjitorul.eu, firma avea în 2015 un singur angajat și o cifră de afaceri de 81.267 lei.

Firma a fost înființată în 2005 de un anume Grigore Cristian Bogdan, care în 2010 o cooptează pe Grigore Ionela-Jeni, iar în 2014 renunță în totalitate la calitatea de acționar în favoarea acesteia.

Firma nu are cont de Facebook.

Primăria Techirghiol are pagină de internet funcțională, cât și pagină de Facebook.

Primăria Techirghiol a mai achiziționat recent servicii de salvamar. Este vorba despre doi salvamari, pentru care plătește salarii și cheltuieli materiale, dar și despre semnalizare zonă și echipament. Contractul este pe două luni și are valoarea de 4.992 de lei pe lună, fără TVA.

Primăria a mai cumpărat servicii de organizare evenimente. A plătit 44.300 de lei fără TVA, adică 52.717 lei, pentru organizarea festivalului „Glasul speranțelor”, ediția XVI. Este vorba despre un pachet care include asigurarea sunetului și a aparaturii, dar și servicii de masă și cazare pentru 44 de persoane, asigurarea unui juriu, a unui prezentator, a unui operator foto-video, amenajarea decorului și contravaloarea premiilor.

S-au mai cheltuit 11.846 de lei pentru echipamente pentru polițiștii locali, de la o firmă din Târgu Neamț, și 2.194 de lei pentru un laptop, cumpărat de la Emag. Sumele sunt fără TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *