Primarul Constanței vrea să majoreze taxele și asta nu este neapărat rău

cristian hagi

Cred că nu a surprins pe nimeni anunțul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței, care a transmis că vrea să majoreze taxele și impozitele locale.

Este vorba despre creșteri relativ scăzute pentru toate persoanele fizice și despre creșteri importante, de peste cinci ori, pentru clădirile nerezidențiale. Adică pentru cei care desfășoară o afacere în apartamentele proprietate personale, fie că este vorba despre o alimentară la parterul unui bloc sau despre cabinete medicale, ale avocaților și notarilor, etc. În plus, crește taxa de habitat de la 3 lei pe lună de persoană la 7 lei, deci mai mult decât dublu. Detalii AICI.

Am văzut politicieni supărați de creșterea taxelor și impozitelor locale, oameni care, din start, s-au declarat împotriva majorărilor, revoltați chiar.

Creșterea taxelor și impozitelor nu este o măsură populară. În contextul actual, în care măsurile fiscale ale Guvernului vor duce la scăderi importante în bugete (nu se știe dacă vor fi acoperite tot de Guvern), majorările acestea ar putea fi o necesitate.

Problema nu este că primarul Decebal Făgădău vrea să mărească taxele și impozitele, problema este DE CE face acest lucru și, mai ales, ce se va întâmpla cu sumele strânse. Dacă banii se vor cheltui tot ca până acum, măsura primarului este una proastă.

În primele zece luni ale anului 2017, Municipiul Constanța a cheltuit 256.318.714 lei. Pentru salarii funcționarilor și contribuțiile aferente acestora s-au cheltuit, tot în primele zece luni ale anului, peste 22.584.000 de lei, în condițiile în care cei din conducerea primăriei au salarii de aproape patru ori mai mari decât în 2016. Primăria a mai plătit 27.368.475 lei drept subvenții pentru transportul în comun și 18.680.336 lei pentru subvenționarea energiei termice. Observăm că circa 5% din sumă s-a dus către asociații și fundații sportive, mai exact 12.648.027 lei. Cea mai mare parte a acestor bani se duc spre Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, care folosește cea mai mare parte a lor pentru a plăti salarii. Detalii AICI.

Înțeleg să plătim mai mult, dar aș vrea ca din taxele și impozitele noastre să se construiască săli de sport în școli, pentru copii noștri, nu să se plătească salarii de lux sportivilor de performanță. Aș vrea ca din banii noștri să se construiască parcuri noi și să se planteze copaci, nu sensuri giratorii pentru magazine construite în mijlocul orașului. Să vedem că se fac investiții noi în infrastructura rutieră, care este în pragul colapsului, parcări subterane, poduri, subtraversări, în piste de biciclete, etc. Lucruri SF pentru noi, dar normale pentru un oraș modern. Sunt convins că am fi cu toții de acord să plătim pentru crearea unui sistem de încălzire eficient și ieftin, nu să aruncăm în fiecare an zeci de milioane de lei în subvenționarea gigacaloriei. Să plătim mai mult, dar să avem un transport public civilizat, pe care să îl putem folosi. Nu sunt deloc de acord cu taxele mici, cu proiectele unor oameni politici, care ne promiteau, de exemplu, apă gratis. Nimic nu e gratis, orice lucru bun costă. Nu poți, de exemplu, să plătești 170 de lei pe lună pentru a avea garantat un loc de parcare de la primăriei, timp de un an, și să mai ai pretenția că vrei locuri de parcare în oraș. Primăria ar trebui să majoreze acest tarif, să organizeze licitații pentru locurile de parcare sau să găsească alte modalități pentru a crește veniturile, dar numai cu condiția ca banii strânși să fie folosiți numai pentru crearea de noi parcări.

Există trei caracteristici care îi fac pe oameni să-și achite taxele: dreptate, predictibilitate și dreptul la cuvânt. Adică: taxele trebuie să fie echitabile, să îi trateze pe toți la fel, oamenii trebuie să fie asigurați că mâine nu vor fi tratați diferit față de azi și oamenii trebuie asigurați că au un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care se cheltuie banii pe care ei îl plătesc. Dacă se îndeplinesc aceste trei condiții, majorarea taxelor nu numai că este suportabilă, dar, îndrăznesc să spun, este chiar binevenită.

Ce ar trebui să facă primarul și cei care decid cuantumul taxelor și impozitelor locale? Să se asigure că taxele sunt echitabile. Un exemplu: înseamnă că dacă cineva locuiește pe o stradă neasfaltată și fără iluminat public ar trebui să plătească mai puțin decât cineva din centru. Sau să se asigure că, dacă acelui om îi cere acum mai mulți bani, îi va crea condiții civilizate în cel mai scurt timp.

Să organizeze dezbateri publice adevărate despre modificări și să le explice oamenilor de ce este nevoie de dublarea sau creșterea de cinci ori a taxelor. Să majorezi de cinci ori o taxă ar trebui să fie o măsură excepțională. Și, poate cel mai important, ar trebui să îi întrebe pe constănțeni cum vor să fie cheltuiți banii. S-ar putea să afle, cu surprindere, că marea majoritate nu dorește să fie alocați 12 milioane de lei pentru sportul de performanță și că vor terenuri de sport care pot fi folosite de copii. Este ceea ce se cheamă „buget participativ”, care poate fi aplicat foarte simplu și rapid. O face, începând din acest an, Emil Boc, în Cluj.

Știți butada aceea, „Sunt prea sărac pentru a-mi cumpăra lucruri ieftine?” Am putea spune, la fel de bine, că „suntem prea săraci pentru a plăti taxe și impozite mici”. Constanța are nevoie de bani pentru a mai repara din ce s-a distrus și pentru a putea spera că, în viitor, se va apropia de orașe precum Cluj. Fără bani nu se poate, cum nu se poate nici fără o administrație corectă, eficientă, pragmatică și vizionară. Poate face acest lucru primarul Constanței? Îl poate face viceprimarul Dumitru Babu, despre care presa a scis că a prejudiciat bugetul Constanței, după ce și-a transferat firmele falimentare către samsarii de societăți?

Taxele se vor mări cu siguranță din 2018. Dacă însă nu se va întâmpla nimic din cele de mai sus, vom simți că ni se iau niște bani în plus fără nicio justificare. Un fel de furt legal.

Cristian Hagi

2 comments

  • Toata ideea ar trebui sa fie sa incurajezi firmele sa se dezvolte, sa iti aduca bani in viitor, sa le creasca salariile angajatilor care ii cheltuie tot local. Asa faci bani, gandind pe termen lung. Nu sa iei si pielea de pe ei pana ii omori, apoi te miri ca nu ai venituri la buget.

  • Un simplu cetatean

    Toata discutia ar fi una interesanta daca nu ar exista o tema latenta, nerezolvata inca:

    O parte din bugetul orasului merge spre statiunea Mamaia – nu stim cit !
    Din statiune ar trebui sa obtinem niste venituri – nu stim cit !

    ACESTE DOUA CAPITOLE AR TREBUI EVIDENTIATE SEPARAT IN BUGETUL DE 200 MILIOANE EURO.

    Altfel inseamna ca platim pentru bunastarea hotelierilor cu RANGE ROVER!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *