Procuror trimis în judecată de DNA

balaican
Balaican Vasile (foto: telegrafonline.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatului BALAICAN VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și în stare de libertate, a inculpatului DIMOFTACHE RĂZVAN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La datele de 10 februarie 2012 și 5 martie 2012, inculpatul Balaican Vasile a primit de la inculpatul Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranșe, de 200 euro și respectiv 300 de euro, pentru a-și trafica influența pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, dosar în care inculpatul Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației, promițându-i că îl va influența pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună față de Dimoftache Răzvan o soluție favorabilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Procuror trimis în judecată de DNA

  1. Procurorul Balaican Vasile este la al treilea dosar. Primul 2013- abuz in serviciu- Clasat. Al doilea 2014- trafic de influenta cu 2000 eur- Clasat. Acum al treilea dosar- trafic de influenta- 500 sau 5000 eur, a fost trimis in judecata. Cu siguranta va primi 2 ani cu suspendare in timp ce altii iau 4 ani cu executare. Dar cu pensia speciala de magistrat cum ramane? 12000 ron/luna. De ce Inspectia Judiciara nu a luat niciodata masuri cu toate ca a fost instiintata de mai multe ori despre activitatile nelegale ale acestuia?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii le oferă copiilor o zi specială

mar mai 31 , 2016
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii le oferă copiilor o zi specială, de 1 iunie. Vedetele vor fi cei doi delfini, care vor avea spectacole de la orele 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00. ”Dacă cei mici vor dori mai multe informații despre delfini, le stăm la dispoziție”, au precizat reprezentanții […]

V-ar putea interesa și: