Profesor de la Universitatea Ovidius, reținut de DNA

gabriela-lilios

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 octombrie 2016, a inculpatei:

LILIOS GABRIELA, cadru universitar, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la mărturie mincinoasă,
– instigare la favorizarea făptuitorului.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar, cu intenție directă, printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmații mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul nr. 1081/118/2015, privind pe inculpații Țarălungă Gheorghe și Faloutsos Evangelos (comunicat nr. 358/VIII/3 din 25 februarie 2015), aflat pe rolul Tribunalului Constanța. Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Țarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța.

Declarația martorului respectiv, dată în cadrul ședinței publice din data de 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmații făcute în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală și de a induce în eroare instanța de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a ușura situația juridică a inculpatului Țarălungă Gheorghe.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpata Lilios Gabriela urmează să fie prezentată la data de 04 octombrie 2016, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *