PSD Constanța reacționează la scandalul din cadrul partidului

PSD Constanța s-a întrunit astăzi într-un Birou Permanent Județean și a emis o declarație referitoare la conflictul din partid. Iată ce se spune în această declarație nesemnată, dar asumată de BPJ.

„Organizaţia Judeţeană Constanţa a PSD rămâne consecventă îndeplinirii programului de guvernare votat în decembrie anul trecut de milioane de cetățeni.

Organizaţia Judeţeană Constanţa a PSD condamnă tentativa de preluare ilegitimă a guvernării în numele Partidului Social Democrat de către Sorin Grindeanu și Victor Ponta, care nu mai sunt membri ai acestei formațiuni.

Organizaţia Judeţeană Constanţa a PSD apreciază că acțiunile din ultima perioadă ale celor doi foști membri PSD demonstrează că a existat un plan premeditat de subminare a activității guvernamentale, prin constituirea unui guvern fantomă, în scopul preluării personale a puterii. De asemenea, aceste demersuri disperate dovedesc tuturor justețea deciziei luată de PSD, prin forurile sale statutare de conducere.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *