Radu Cristian, primar Mangalia: ”Banii colectaţi de la cetăţeni nu sunt suficienţi pentru a acoperi investiţiile în oraş.”

Cristi Radu, primar MangaliaConsilierii locali din Mangalia au votat, în cadrul şedinţei ordinare de miercuri, 31 mai, o serie de proiecte de interes local, atât cu caracter administrativ, cât şi cu caracter social. Astfel, s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului prin suplimentarea cu aprox. 140 mil. lei pentru proiectele oraşului. De asemenea, s-a adoptat proiectul privind realizarea unei analize a planului multianual de investiţii şi pentru atragerea de finanţări rambursabile.

Prezent la şedinţa ordinară, primarul oraşului, Radu Cristian, a punctat câteva dintre proiectele localitaţii, care urmează a fi implementate cu bani guvernamentali, fonduri UE sau din împrumuturi bancare cu dobână redusă, fără ca populaţia să plătească taxe şi impozite mai mari. „Discutăm de buna funcţionare a oraşului, însă ca acesta să funcţioneze avem nevoie de bani. Banii colectaţi de la cetăţeni nu sunt suficienţi pentru a acoperi investiţiile în oraş. Astfel, ne-am propus să contractăm un împrumut pentru a finaliza infrastructura localităţii, fără a mări taxele. Cu bani guvernamentali, vom asfalta străzile din oraş si staţiuni şi lucrăm la proiectul care prevede reabilitarea tramei stradale pe o distanţă de 35 de Km”, a declarat edilul Radu Cristian. Totodată, s-au aprobat mai multe documente tehnice aferente proiectului „Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn”.

La aceeaşi şedinţă, consilierii locali au aprobat numărul şi cuantumul burselor acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2016-2017, semestrul al II-lea. În această privinţă, edilul oraşului a solicitat directorilor de instituţii şcolare să trimită la timp către Primărie centralizatoarele cu elevii beneficiari pentru a intra în posesia banilor, conform legii. Potrivit proiectului de hotărâre, beneficiarii vor primi 80 de lei pentru bursa de performanţă, 70 de lei pentru bursa de merit, 55 de lei pentru cea de studiu şi 50 de lei pentru bursa socială. Un alt document aprobat vizează stimularea performanţei şcolare din învăţământul preuniversitar. Consilierii locali au mai votat şi pentru aprobarea unor măsuri de protecţie socială privind vârstnicii oraşului. Conform actului administrativ se va acorda suma de 1000 de lei familiilor care au ajuns la 60 de ani de căsătorie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se inaugurează primul club din Constanța dedicat investitorilor din piața de capital

vin iun. 2 , 2017
Bursa de Valori București (BVB) și Investors Club vă invită joi, 8 iunie, la evenimentul de lansare al primului club din Constanța dedicat investitorilor din piața de capital. ”Investors Club Constanța își dorește să promoveze piața locală de capital prin informare și educare, creând de asemenea încredere și o mai […]

V-ar putea interesa și: