RAJA sau cum să atragi un miliard de euro din fonduri europene

raja

Decebal Făgădău, primarul Constanței, Aurel Presură, directorul general SC RAJA SA, și Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean, în conferință de presă la sediul RAJA. Al patrulea, de la stânga la dreapta, este Valentin Saghiu, primarul din Murfatlar

RAJA Constanța a anunțat investiții de 592 de milioane în rețeaua de apă, cu fonduri europene. Investițiile sunt realizate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Proiectul vizează investiții în 85 de localități din aria de operare a companiei, ce includ: 687 km rețele de apă, 576 km rețele de canalizare, 444 km rețele de canalizare, 132 km conducte de refulare, 138 stații de pompare, 6 stații de epurare, o stație de valorificare a nămolului.

Cu o valoare estimată la 592 milioane de euro, acesta va fi de departe cel mai amplu proiect de infrastructură de apă şi canalizare promovat în România. În zona peninsulară, spre exemplu, am am reabilitat în totalitate rețelele de apă și canalizare; dacă înainte de reabilitare, stocul de avarii era de 100 pe zi, acum avem 1-2, asta ca să puteți dvs înțelege ce mult contează aceste lucrări pe care noi le executăm. Noi acordăm atenție deosebită rețelelor de apă care sunt foarte vechi. Vrem să fim cel mai mare operator din zona de Est a Europei și vom fi. Aplicația de finanțare a fost înaintată și se află analiza Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și a Consultantului Uniunii Europene – JASPERS. Dezvoltarea noului proiect va permite continuarea strategiei locale pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată în vederea atingerii țintelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, vizând creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă a populației care acoperă investițiile din acest sector dedicate realizării angajamentelor asumate prin Tratat.”, a spus Aurel Presură, director general al companiei, după ce Felix Stroe a plecat din companie pentru a deveni ministrul Transporturilor.

Cea mai mare parte a investițiilor va avea loc în județul Constanța, 502 milioane euro, iar o bună parte din acestea, adică 92 milioane euro, vor viza municipiul Constanța, unde există conducte care au o vechime de 90 de ani.

Lucrările vor crea disconfort, spune directorul RAJA, dar sunt extrem de necesare. Cum spuneam, înainte de reabilitarea zonei peninsulare a municipiului Constanța se înregistrau circa 100 de avarii pe lună, acum sunt una, cel mult două.

În cadrul acestui proiect va fi reabilitat și extins sistemului interconectat de alimentare cu apă potabilă din sudul litoralului. Astfel, se propune realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă având ca sursă principală de apă sursa Medgidia, completată cu un aport de debit din sistemul de alimentare Constanța. Practic, se va construi o conductă de 97 km între Medgidia și Vama Veche, se vor reabilita și automatiza forajele existente de adâncime mare. Valoare investiției pentru realizarea Sistemului Regional Constanța este de aproximativ 60 milioane euro.

La conferință au fost prezenți și Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, precum și alți edili din județ.

RAJA demarează, astăzi, unul dintre cele mai ample și îndrăznețe proiecte promovate vreodată în țara noastră și unul dintre cele mai mari la nivel european. Prin acest proiect, de aproximativ 592 milioane euro, va fi modernizată toată infrastructura județului Constanta. Astfel, patrimoniul județului, din punct de vedere al rețelelor de alimentare cu apă, crește și se modernizează. Mă bucur că avem în RAJA un partener strategic și împreună vom dezvolta sistemul de apă și canalizare în tot județul Constanța, astfel încât în cel mai scurt timp să nu mai existe nici o localitate neracordată la rețea. Vreau să vă asigur de toată susținerea Consiliului Județean, felicit conducerea RAJA SA pentru proiectele pe care le-a implementat cu success”, a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu.

Șeful CJC a precizat, la întrebarea Constanța 100% referitoare la cota de cofinanțare a RAJA pentru aceste proiecte (deocamdată nu se știe cât va fi), că instituția pe care o conduce este pregătită să sprijine RAJA în acest sens.

Primarul Decebal Făgădău a afirmat că este extrem de bucuros că RAJA își propune proiecte ambițioase.

Sunt convins că, împreună cu echipa RAJA, veți continua proiectele benefice pe care domnul ministru Stroe le-a dus la îndeplinire într-un timp record, eficient. Eu cunosc puterea dumneavoastră. De muncă și sunt convins că va duce la rezultatele anterioare. În calitate de beneficiar, vă spun că impactul pe care RAJA îl are asupra orașului este unul care, teoretic, se vede doar la nivel de disconfort când sunt efectuate lucrări, dar care, în realitate, vizează sănătatea orașului nostru. Orașul nostru avea o infrastructură veche, fiind absolut necesară modernizarea acesteia. De asemenea, vă spun că sunt extreme de bucuros că și pentru viitor compania își propune proiecte ambițioase, necesare atât pentru orașul de astăzi, cât mai ales pentru orașul de mâine. Proiectele pe care RAJA le-a implementat sunt vitale. În general, pe durata sezonului estival, populația Constanței se dublează și, dacă nu ești pregătit apar sincope în alimentarea cu apă. De asemenea, este important să avem și un sistem de canalizare foarte bine pus la punct, iar proiectele ce vor fi implementate, proiecte în valoare de peste 92 de milioane de euro sunt extreme de bine venite”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Până la această dată au fost realizate studiile de teren necesare proiectului „Sprijin pentru pregătirea Aplicației de Finanțare și a Documentațiilor de Atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Aria de Operare a S.C. RAJA S.A. Constanța, în perioada 2014-2020”. Au fost obținute avize și acorduri și a fost elaborat Studiul de fezabilitate. Dezvoltarea aplicației de finanțare se află într-un stadiu avansat, fiind estimată finalizarea acesteia până la sfârșitul anului 2017. Astfel, odată cu punerea la dispoziție de către Unitățile Administrativ-Teritoriale a amplasamentelor necesare investițiilor, se întrunesc condițiile ca acest proiect, de importanță națională și europeană, să poată demara în prima parte a anului 2018.

În perioada 1998 – 2016, SC RAJA SA a reușit să implementeze patru mari proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de aproximativ 400 de milioane de euro. În total, dacă adăugăm și proiectele prin POIM, vorbim de fonduri europene atrase de aproape un miliard de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *