Remus Cernea, nemulțumit de căciula lui Klaus Iohannis. Apel public

caciula-iohannis

          Stimate domnule Președinte,

          Stimată Primă Doamnă,

 

          Intenția acestui apel este una apolitică și are legătură strict cu protecția animalelor și cu nivelul de etică publică necesar a fi demonstrat de către o personalitate politică importantă. Am fost un susținător al domnului Iohannis în campania electorală prezidențială din 2014, și uneori am salutat diverse luări de poziție ale președintelui care au fost în acord cu propriile mele valori dar alteori le-am criticat, totdeauna principial, fără atacuri la persoană. A formula însă anumite obiecții ori critici într-o societate democratică nu te transformă automat într-un inamic al cuiva. Este important să avem discuții deschise și, pe cât posibil, raționale și lipsite de patimă, prin care să căutăm conștientizarea și îndreptarea anumitor stări de lucruri.

 

Calitatea unui președinte depinde atât de viziunea sa și de măsura în care reușește să fie un reper și un ghid moral pentru societate, cât și de abilitatea și flexibilitatea sa de a prelua mesaje bine fundamentate și articulate din partea cetățenilor și de a le îngloba în propriile atitudini și luări de poziție.

 

            Un foarte frumos exemplu de răspuns din partea Administrației prezidențiale a fost cel din 21 decembrie 2015 față de o scrisoare pe care am adresat-o președintelui cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor de pe data de 4 octombrie. În documentul primit a fost precizat faptul că “Punctele de vedere care vizează drepturile animalelor reprezintă o prioritate și o preocupare constantă pentru Președintele României”[1].

 

            Lumea noastră este într-o permanentă schimbare. Standardele de moralitate publică și pretențiile publicului față de prestanța politicienilor evoluează rapid. Una dintre temele care în ultimii 20 de ani au căpătat o importanță crescândă pentru opinia publică din țările civilizate și democratice privește utilizarea articolelor vestimentare realizate din blana animalelor.

 

            Astăzi, în spațiul occidental, cam nici un lider politic sau personalitate publică care poate fi asociată cu politica nu mai apare în public purtând articole vestimentare realizate din blănuri de animale. Dacă ar face-o, s-ar expune unor critici virulente și pe scară largă. Spre exemplu, în urmă cu aproximativ 4 ani, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a apărut într-o fotografie purtând o căciulă care părea făcută din blana unor animale. În urma reacțiilor publice deosebit de critice, inclusiv ale organizației PETA, fotografia a fost retrasă și au fost date asigurări publice că era vorba de blană falsă[2].

 

            A purta blana unui animal chinuit și ucis pentru acest lucru reprezintă, în sine, un lucru condamnabil moral. Industria care produce astfel de articole vestimentare ar trebui descurajată și, într-o bună zi, închisă definitiv. Iar figurile publice și politicienii ar trebui să fie în avanposturile unui astfel de efort. De altfel, chiar și în industria modei au fost făcute demersuri remarcabile în ultimele decenii pentru a se renunța la hainele din blană reală. Cei care poartă blănuri sunt percepuți de către tot mai mulți cetățeni drept persoane cu un caracter dezagreabil, insensibile la suferința și moartea acelor minunate animale care au avut parte de o soartă cumplită atunci când li s-a răpit blana și viața pentru un capriciu.

 

            Domnule președinte, la ceremonia de celebrare a Zilei Unirii Principatelor, din 24 ianuarie a.c. ați purtat o căciulă care pare a fi făcută din blana unui animal[3]. Dacă a fost un incident regretabil produs din neatenție și cu caracter izolat cred că se va putea trece relativ ușor peste acest moment, dacă el nu se va mai repeta.

 

            De aceea, apelul meu către dumneavoastră, domnule Klaus Iohannis, în calitate de Președinte al României și către dumneavoastră, doamnă Carmen Iohannis, în calitate de Primă Doamnă, este acela de a reprezenta un model pentru societatea noastră și sub acest aspect: refuzul de a mai afișa articole de vestimentație realizate din blănuri de animale! Gestul dumneavoastră va fi un semn de conștientizare a problemei semnalate și de atitudine civilizată într-un stat pe care îl sperăm a fi unul din ce în ce mai democratic și mai prosper, cu rădăcini tot mai puternice în valorile societății deschise.

 

Remus Cernea

Deputat independent de Constanța

cernea-facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *