Ryanair a lansat o nouă cursă din România

ryanair Compania Ryanair a lansat duminică o nouă rută aeriană din Bucureşti, către Amman, în Iordania.

Aceasta va fi operată cu o frecvență de două zboruri săptămânale începând cu sfârşitul lunii octombrie.

„Noua rută vor fi operată cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale începând cu sfârşitul lunii octombrie şi este parte a programului de iarnă 2018 Ryanair din Bucureşti”, se arată într-un comunicat al companiei.

Iordania este a 34-a ţară în care operează compania irlandeză. Pentru această nouă conexiune, locurile vor fi scoase la vânzare pe site-ul Ryanair.com în această lună.

Clienţii pot cumpăra bilete la preţuri mai mici prin programul „Always Getting Better”, care include tarife reduse pentru bagajele înregistrate, Ryanair Rooms cu Credit de Călătorie, zboruri de conexiune la Roma, Milano şi Porto, dar şi Ryanair Transfers, potrivit companiei.

Ryanair a operat zboruri și de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu spre Italia, în perioada 2008 – 2014.

Vă recomandăm și:

Unde vom putea zbura anul acesta de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *