Schimbarea permisului auto. Tot ce trebuie să știți

permis

UDPATE. Mai este nevoie de un drum, al cincilea. Veți fi sunat acasă de pe un număr de fix că v-a sosit permisul. Trebuie să mergeți la poșta de la gară (mai precis, în zona autogării), care are program până la 19.45. Aici semnați și vi se dă un plic în care se află noul permis.

posta gara

Dacă trebuie să vă schimbați permisul de conducere expirat trebuie să faceți cel puțin patru drumuri.

1. În primul rând, aveți nevoie de o fișă medicală eliberată de către o unitate sanitară autorizată. Aveți lista completă AICI. Veți trece pe la mai multe cabinete, de obicei este o formalitate. Prețul diferă, eu am ales clinica Cermed, unde costă 60 de lei.

2. Trebuie să mergeți la medicul de familie pentru a obține o adeverință în care să scrie că nu suferiți de boli cronice. La clinica unde am fost eu se poate trimite și prin poștă, dar aceasta se atașează la dosar. Ca să nu am surprize la Poliție, am atașat originalul.

3. O vizită la Trezoreria Constanța. Aici achitați o taxă de 68 de lei. Trezoreria de la Gară are program de la 8.30 la 14.00 sau 14.30, vinerea până la 12.00, dacă nu mă înșel.

4. Vă mai trebuie o copie după cartea de identitate. Cu toate acestea, dar și cu permis și cu cartea de identitate în original, mergeți la biroul de pe bulevardul Mamaia, din zona Spitalului Militar, corpul A. De obicei e coadă. Vă puteți însă programa online (click AICI) și nu mai stați la nicio coadă. Eu am fost programat la 12.05, erau cel puțin 10 persoane deja la coadă. Am ajuns la 11.50 și într-un minut doamna de la ghișeu m-a strigat, am depus dosarul. Vi se eliberează o dovadă cu care puteți circula.

Permisul vine acasă prin poștă.

Pe site-ul prefecturii scrie că aveți nevoie și de o cerere. Aceasta este de fapt redactată la ghișeu de către funcționari, nu trebuie decât să semnați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *