Schimbări în traficul din stațiunea Mamaia

Începând de astăzi, 11.05.2017, traficul rutier din zona Perla (intersecţia Bd. Mamaia – Bd. Aurel Vlaicu) este redirijat, astfel:
din direcţia Pescărie spre Năvodari: înainte, pe 3 benzi de circulaţie (banda nr. 1 cu prioritate, banda nr. 2 și banda nr. 3 fără prioritate);

din direcţia Năvodari spre Constanţa, spre Bulevardul Aurel Vlaicu, la dreapta pe 3 benzi de circulație;

din direcţia Bulevardului Aurel Vlaicu spre Năvodari înainte, pe 2 benzi de circulaţie, cu prioritate față de autovehiculele care se deplasează dinspre Pescărie spre Năvodari;

din direcţia Bulevardul Aurel Vlaicu spre Pescărie la dreapta, pe 2 benzi de circulaţie.

Tot de astăzi, viteza maximă admisă pe Bulevardul Mamaia, în staţiune, este de 50 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în Staţiunea Mamaia și în stațiune.

Primăria Constanța roagă șoferii să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei şi să nu producă prejudicii proprietăţii publice sau private.

Oprirea, staţionarea şi parcarea se vor face în locurile special amenajate şi semnalizate, fără ocuparea spaţiilor destinate staţiilor taxi şi autobuz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *