Românca Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing, China, după ce a trecut de letona Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4.
Simona Halep, 26 de ani, va fi, începând de luni, NOUL NUMĂR 1 WTA, depășind-o pe spanioloaica Garbine Muguruza.
Este prima jucătoare din România care ocupă această poziție, fiind, în același timp, cel de-al 25-lea lider mondial WTA!
Simona Halep este cel de-al doilea lider mondial din istoria tenisului românesc la simplu, după Ilie Năstase, care a inaugurat Era Open din fotoliul de număr 1 ATP, în 1973.
„Cuvintele nu pot descrie ce simt acum. Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulțumesc fanilor pentru sprijin. Am făcut meciuri extraordinare. Mulțumesc, China.
Sunt foarte emoționată. Este uimitor. Mulțumesc familiei și echipei mele, Darren, Andrei, Teo. E ziua mea specială”, a spus Simona Halep
Simona Halep a jucat perfect în meciul cu Jelena Ostapenko, locul 8 WTA. În primul set, românca a făcut două break-uri, a controlat jocul și schimburile. Simona nu i-a permis letonei să fie agresivă și a pus-o mereu în dificultate.
Setul doi a fost mai echilibrat, Ostapenko reușind un break, dar Simona a fost din nou mai sigură și puternică mental și fizic. Românca a câștigat de două ori pe serviciul adversarei și s-a impus, grație unui serviciu excepțional.
Citiți mai mult pe gsp.ro