Știți să recunoașteți un politician psihopat? Test

Pe 15 septembrie 1956, Wayne Mallette, un băiat canadian în vârstă de 7 ani, era găsit mort. Ucigașul îl mușcase de gambă și fesă și îl îmbrăcase în haine de școlar. Până în 1957, alți doi copii, de 4, respectiv 9 ani aveau să fie uciși/violați în Toronto. Ucigașul era Peter Woodcock. Nu a răspuns pentru faptele sale, deoarece medicii au considerat că nu avea discernământ. Era, cum spunem popular, nebun. A fost tratat la clinica din Oak Ridge, folosind tehnici revoluționare. În 1991, doctorii au considerat că poate beneficia de prima permisie. I s-au acordat trei ore în care avea voie să iasă în oraș. A folosit 10 minute din cele trei ore pentru a ucide cu peste 100 de lovituri de cuțit un bărbat care nu i-ar fi răspuns avansurilor. Întrebat de ce l-a omorât, a spus că a făcut-o din curiozitate și furie.

„Pur și simplu am vrut să știu cum te simți când omori pe cineva”, a spus el.

Anchetatorii i-au amintit că omorâse deja trei copii. „Da, dar asta fusese cu ani și ani în urmă”, a răspuns Woodcock. A murit pe 5 martie 2010, chiar în ziua când împlinea 71 de ani, din cauze naturale.

Albert John Dunlap este un CEO pensionat, care trăiește și în prezent în Statele Unite ale Americii. I se mai spune „Al drujbarul” sau „Rambo în dungi”, din cauza metodelor extrem de dure de eficientizare a companiilor pe care le-a condus. Eficientizare care se traducea, de cele mai multe ori, prin concedieri masive. Se spune că îi făcea plăcere să dea afară oameni. La un moment dat, l-a chemat pe un angajat și l-a întrebat de câți ani lucrează în companie. „De 30 de ani.”, i s-a răspuns.

„Și de ce ar vrea cineva să muncească 30 de ani în același loc? Ești concediat!”, a venit replica.

Un alt caz: un angajat a sosit bucuros la muncă pentru că își cumpărare o mașină nouă.

„Ai mașină nouă, dar nu mai ai serviciu”, i-a spus Al Dunlap.

A rămas celebru după un scandal financiar la compania Sunbeam, care producea prăjitoare de pâine. În cele din urmă, a falimentat-o, iar un oraș întreg care trăia de pe urma sa, Shubuta, Mississippi, a murit.

”Sunbeam n-a mers. Sunbeam e o notă de subsol în cariera mea. Nu m-a afectat cine știe ce. În marea ordine a lucrurilor, e neimportant”.

Nicio remușcare, așadar, după ce a distrus mii de vieți. Declarația i-a fost dată scriitorului Jon Ronson, care o menționează în lucrarea ”Testul psihopatului”, reeditată în România în anul 2016.

Ronson folosește aceste cazuri, dar și altele, pentru a exemplifica o teorie extrem de interesantă: psihopații sunt printre noi. Potrivit specialiștilor, 1% din populație este psihopată. O foarte mică parte din psihopați sunt diagnosticați sau sub tratament. Autorul crede că o mare parte dintre ei sunt liberi. De fapt, nu numai că sunt liberi, dar, ca în cazul lui Al Dunlap, ocupă funcții importante, de conducere, atât în economie, cât și în politică.

Robert Hare este un cercetător canadian în domeniul psihologiei criminalilor. A dezvoltat un test, PRL-C, prin care, susține el, poate depista un psihopat. Hare consideră că psihopații se nasc așa, de aceea este interesant mai multe de depistare, decât de vindecare. A realizat mai multe teste care arată că psihopații sunt pur și simplu diferiți de oamenii obișnuiți. La unul dintre ele, la care au participat și psihopați, și ne-psihopați, toți încarcerați, i-a conectat la aparate de măsurare a transpirației și a tensiunii arteriale și le-a explicat că urma să numere de la 10 la 1, urmând ca, atunci când ajunge la cifra 1, să le aplice un șoc electric extrem de dureros (pe atunci, șocurile electrice erau admise). ”Diferența dintre răspunsuri i-a șocat pe Bob. Voluntarii ne-psihopați (crimele lor erau, în general, crime pasionale sau crime născute din sărăcie extremă sau abuz) au suportat cu amărăciune, ca și cum un șoc electric era exact pedeapsa pe care o meritau și, pe măsură ce numărătoarea se apropia de final, monitoarele dezvăluiau o creștere semnificativă a gradului de transpirație. Erau, după cum a observat și înregistrat Bob, ”speriați”, spune Ronson, în cartea sa. Psihopații, însă, nu aveau nici măcar o urmă de transpirație.

”Testele păreau să indice că amigdala, partea din creier care ar fi trebuit să anticipeze senzația de neplăcere și să trimită către sistemul nervos centrale semnalele necesare de frică, nu funcționa așa cum ar fi trebuit. Era o descoperire uriașă, primul indiciu al faptului că creierele psihopaților erau diferite față de cele obișnuite”, spune Ronson.

A trimis testele unor reviste de specialitate, care inițiau nu le-au publicat. Motivul: aceste măsurători nu aveau cum să provină de la ”oameni adevărați”. Ce a urmat l-a uimit și mai mult. A repetat testul, iar de data aceasta psihopații știau deja cu exactitate câtă durere vor simți când numărătoarea va ajunge la 1. Cu toate acestea, nu aveau nicio reacție, nici măcar o picătură de transpirație. Robert Hare aflase, prin acest test, că majoritatea psihopaților aveau toate șansele să fie recidiviști. Peter Woodcock este un bun exemplu.

Hare a mai făcut un test interesat, testul reflexului.

„Psihopați și ne-psihopați erau invitați să se uite la niște imagini grotești, cum ar fi fotografii de la locul crimei cu fețele făcute praf, și apoi, când se așteptau mai puțin, Bob dădea drumul unui zgomot puternic în urechile lor. Ne-psihopații săreau în sus de surpriză. În schimb, psihopații rămâneau complet senini. Bob știa că oricum avem tendința de a sări mai tare când suntem foarte surprinși dacă stăm pe marginea unui scaun. Dacă ne uităm la un film de groază și cineva face un zgomot neașteptat, sărim în sus îngroziți. Dar, dacă suntem captivați de ceva, de niște cuvinte încrucișate, să zicem, și cineva ne ia prin surprindere, tresărirea noastră e mai puțin pronunțată. De aici, Bob a tras concluzia că, atunci când psihopații văd imagini cu fețe făcute praf, nu sunt îngroziți. Sunt absorbiți”, scrie Jon Ronson.

Testul pe care l-a dezvoltat și îmbunătățit Robert Hare de-a lungul vieții are 20 de puncte. Îl puteți face și singuri sau îl puteți aplica altora, fără, evident, pretenția că putem interpreta rezultatele ca niște specialiști. La fiecare întrebare, răspunsurile pot fi „nu”, „uneori” sau „da” și se notează cu 0, 1 respectiv 2 puncte. Numărul de puncte de la care poți fi considerat psihopat este de 30.

Aveți mai jos cele 20 de puncte din test. Când le citiți, vă rog să vă gândiți la politicienii care ne conduc și la șefii pe care îi aveți.

Punctul 1. Volubilitate/farmec superficial

Punctul 2. Apreciere nemăsurată a importanței propriei persoane

Punctul 3. Nevoia de stimulare/propensiunea de a se plictisi

Punctul 4. Mincinos patologic

Punctul 5. Viclean/manipulator

Punctul 6. Lipsa remușcării sau a sentimentului de vină

Punctul 7. Afecte superficiale

Punctul 8. Cruzime/lipsa empatiei

Punctul 9. Stil de viață parazitar

Punctul 10. Control slab al comportamentului

Punctul 11. Comportament sexual promiscuu

Punctul 12. Probleme de comportament încă din copilărie

Punctul 13. Absența unor țeluri realiste pe termen lung

Punctul 14. Impulsivitate

Punctul 15. Iresponsabilitate

Punctul 16. Incapacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni

Punctul 17. Relații conjugale de scurtă durată

Punctul 18. Delincvență juvenilă

Punctul 19. Revocarea eliberării condiționate

Punctul 20. Versatilitate criminală.

Criminalii în serie distrug familii, psihopații corporatiști, politici și religioși distrug economii întregi. Distrug societăți”, spune Bob Hare.

Martha Stout, de la Școala de Medicină de la Harvard, autoarea cărții „Sociopatul de lângă noi”, spune că psihopații sunt peste tot, în biroul în care lucrezi, în restaurantul în care iei masa. ”Luați în grup, au tendința de a fi mai fermecători decât majoritatea oamenilor. Nu au niciun fel de sentimente de căldură, dar ne studiază pe noi, ceilalți. Ei sunt șeful sau colegul căruia îi place să-i facă pe alții să sară doar pentru plăcerea de a-i vedea sărind. Sunt soțul sau soția care se căsătorește ca să pară normal din punct de vedere social, dar care în interiorul mariajului nu mai arată niciun fel de iubire după ce farmecul inițial a dispărut”, spune ea, citată de Jon Ronson.

Sociopații iubesc puterea. Iubesc să câștige. Dacă elimini bunătatea și iubirea din creierul uman, nu mai rămâne mare lucru în afara voinței de a câștiga”, mai spune ea.

Și adaugă ceva esențial: cu cât urci mai sus spre vârful piramidei, cu atât numărul de sociopați pe care îi vei găsi va fi mai mare. 99% dintre noi, oamenii normali, suntem influențați de psihopații/sociopații (spuneți-le cum vreți, chestiune de terminologie) care ne conduc destinele. Înfiorător și copleșitor. Din păcate, dacă deținuții se supun testelor, pentru a scăpă de monotonia de după gratii, oamenii polici și șefii companiilor nu vor accepta aproape niciodată să fie testați pentru a ști dacă sunt sau nu psihopați.

Citiți însă din nou cele 20 de puncte și gândiți-vă, cum vă rugăm, la politicienii pe care îi cunoașteți, care ne conduc. Sunt sigur că veți descoperi că mulți, majoritatea, poate, au farmec superficial, că sunt mincinoși patologici și manipulatori, că nu simt niciun sentiment de vină pentru lucrurile greșite pe care le fac. Ați văzut des oameni politici care să își ceară scuze cu adevărat? Care să spună adevărul, numai adevărul și tot adevărul? Care să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Eu nu.

Testul lui Robert Hare ar trebui să fie obligatoriu pentru politicieni.

 

Editorial publicat de Cristian Hagi, în februarie 2017, în România liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *