Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și edilii din Năvodari, Valu lui Traian, Cumpăna și Ovidiu, localități care aparțin primului inel al Zonei Metropolitane, au semnat actul constitutiv și statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța. Este primul pas pentru ca primarul Constanței, care locuiește în Eforie, să poată veni […]

Patru vehicule dotate cu echipamente performante, achiziţionate de către Crucea Roşie Română cu sprijinul financiar al Crucii Roşii Franceze, vor ajunge în 14 judeţe din România, inclusiv Constanța și Tulcea, şi vor asigura direct în comunităţi consultațiile medicale, oferind astfel şansa de a depista la timp afecţiuni care pun în […]

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 sensul București – Constanța se circulă în coloană în zona localității Fetești, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție. […]