Team building TSD

IMG-20150907-WA0017

Sâmbătă, 5 septembrie a.c., începând cu orele 13, Organizația Județeană a TSD Constanța a organizat tradiționala Petrecere Câmpenească la Balta Baciu din localitatea Rasova.

Evenimentul, la a doua ediție, a reunit circa 300 de tineri social-democrați din majoritatea organizațiilor locale de tineret din județul Constanța, printre care se numără TSD Eforie, TSD Tuzla, TSD Mangalia, TSD Topraisar, TSD Ion Corvin,  TSD Lumina, TSD Năvodari, TSD Poarta Albă, TSD Cobadin, TSD Oltina, TSD Liman, TSD Grădina, TSD Adamclisi, TSD Medgidia, TSD Costinești, TSD Cernavodă și a reprezentat un mod autentic prin care aceștia și-au celebrat colaborarea și relațiile de prietenie stabilite de-a lungul timpului.  Cu această ocazie, membrii organizațiilor locale de tineret ale PSD au avut prilejul să împărtășească experiențe și să stabilească noi relații de prietenie cu ceilalți colegi într-un cadru informal.

Inițiativa își propune să contribuie la consolidarea tânărului grup social-democrat și să promoveze valorile unei echipe eficiente ce are un scop determinat, acela de a fi în slujba cetățenilor. În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție subiecte precum planul de acțiune comună și principiile susținute în demersurile organizațiilor, inițiative locale și schimb de bune practici. La întâlnire au fost prezenți invitați consilieri județeni, municipali și lideri TSD Național.

Suntem cu toții prieteni, iar o astfel de ocazie ne readuce aminte că suntem o parte esențială a unei echipe de tineri cu valori comune, o echipă ce își asumă responsabilitatea cultivării unor principii solide precum verticalitatea, corectitudinea si solidaritatea.  ” a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *